– Părinte, de ce în mănăstire îmi vin diferite gânduri rele, în timp ce în lume nu mi se întâmpla aceasta? Eu le îngădui?
– Nu, binecuvântato! Lasă-le să vină şi să plece! Oare avioanele ce trec pe deasupra mănăstirii şi îţi strică liniştea te întreabă pe tine dacă să treacă sau nu? Aşa şi gândurile acestea. Nu te descuraja! Gândurile acestea sunt aranjamentele diavolului. Sunt ca păsările călătoare care, atunci când zboară în văzduh, sunt foarte frumoase şi caşti gura la ele. Dar când coboară şi-şi fac cuiburi la streaşina casei tale, după aceea fac pui şi puii fac murdărie.
– Părinte, de ce oare îmi vin astfel de gânduri?
– Diavolul face treaba aceasta. Însă există înlăuntrul tău şi fermentul. Încă nu s-a făcut curăţirea. Din moment ce tu nu le primeşti, nu eşti răspunzătoare. Lasă câinii să latre! Nu arunca multe pietre în ei! Pentru că, atâta timp cât le arunci pietre, continuă să latre şi din pietrele cele multe vor zidi mănăstire sa casă, depinde, şi după aceea cu greu o vei dărâma.
– Părinte, când anume se face consimţirea cu gândurile?
– Atunci când le sugi ca pe bomboană. Să încerci să nu sugi gândurile acestea care pe din afară sunt zaharisite, iar pe dinlăuntru otravă, şi apoi să deznădăjduieşti. A-i trece omului gânduri rele prin minte nu este un lucru neliniştitor, pentru că numai îngerilor şi celor desăvârşiţi nu le trec gânduri rele. Neliniştitor este atunci când omul nivelează o bucată a inimii sale şi îi primeşte pe lupii cei cu aripi – pe diavoli. Dacă vreodată se va întâmpla şi aceasta, imediat trebuie spovedanie, cultivarea aeroportului şi plantarea de pomi roditori, pentru ca inima să devină iarăşi Rai.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
