Preot Ioan Bădiliță
Intrarea Fecioarei în Sfânta Sfintelor – sărbătoarea cea mai dragă inimii mele. Dumnezeieștii Ioachim și Ana o conduc pe copilița Maria la… grădiniță. Nu la una de stat, nici privată, ci la grădinița slavei Preasfintei Treimi. Grădinița unde nu a avut educator, ci Tora; nu corn și lapte, ci post și hrană îngerească; nu balansoare și șotron, ci rugăciunea minții, pe care a așezat-o ca pe un șirag de metanii în palma Celui Viu. Nici după patru ore, nici după opt, n-a venit nimeni să o ia acasă. Abia după doisprezece ani a venit Gabriel, să îi dea examenul final. În acel moment, timpul s-a oprit, iar umanitatea a fost cuprinsă de un fior. Prin cutremurătorul «Fiat mihi secundum verbum Tuum» al Sfintei Fecioare, tragedia libertății omului este tămăduită, istoria se transformă în Theo-dramă, iar nostalgia Paradisului devine epicleză.
Înarmați cu lexicoane, concordanțe, hărți și ediții critice, specialiștii în Biblie s-au străduit din răsputeri să demonstreze că e imposibil ca Sfânta Fecioară să fi intrat în Sfânta Sfintelor. Nu îi era permis. Ar fi fost ucisă cu pietre. Nu avem argumente!, zice-se. Trebuie acceptat, cel mult, un sens alegoric. Dar, noi, fiii Liturghiei, credem că acolo unde voiește Dumnezeu, se biruiește rânduiala firii. Sar în aer studiile, analizele, etimologiile, raționamentele. Și, să nu uităm, așa cum zice Sfântul Nicolae Cabasila, că prin intrarea ei în Sfânta Sfintelor, nu i s-a făcut Fecioarei vreo cinste, ci, de fapt, locul acela s-a umplut de cinste, de slava prezenței celei alese mai înainte de veci să fie Maica Împăratului.
Un Împărat care s-a îndrăgostit atât de mult de rugăciunea unei copile încât și-a făcut din inima ei un castel, noul Chivot al întâlnirii dintre iubirea Nevăzutului și dorul uman.
