Coșul cu struguri

O femeie săracă trecea odată pe lângă o vie plină de struguri. „Cât mi-aș dori să am un ciorchine din aceștia!”. În acea clipă stăpânul viei trecea pe acolo. După ce o salută, îi spune:

 – Doamnă, ai dori cumva un ciorchine?

Și la răspunsul ei afirmativ, s-a afundat în vie ca să taie ciorchini. Și femeia aștepta. Cinci, zece, un sfert de ceas a trecut, fără ca stăpânul viei să se întoarcă. În cele din urmă, s-a îngreuiat să mai aștepte, gândindu-se că acela o uitase, și a dat să plece.

Dar iată!, că în aceeași clipă, încărcat cu un paner plin cu struguri aleși, i-a ieșit înainte stăpânul și i-a spus zâmbind:

 – Iartă-mă, că am întârziat! Dar am vrut să îți aleg niște struguri buni. De multe ori, în rugăciunea noastră, cerem ceva de la Domnul. Dar neprimind răspuns imediat, credem că Dumnezeu ne-a uitat. Însă după puțin timp, răspunsul vine, plin de îmbelșugare și binecuvântare, cum nici nu ne-am fi putut închipui. Și ne cuprinde atunci o rușine pentru împuținarea credinței noastre.

Dumnezeu întârzie, fiindcă vrea să ne umple coșul cu binecuvântările Sale, înainte de a-l oferi sufletului nostru, care a cerut doar un ciorchine.