Monahia Porfiria
Dumnezeu a binecuvântat pe copiii Săi pentru credința lor puternică și pentru lupta lor cinstită, dar și pentru că în necaz aflându-se, nu au încetat să miluiască, nu au disprețuit niciodată pe vreun sărac sau orfan. Trebuia însă să fie încercați, trebuiau să treacă prin cuptor precum aurul. Și s-a dovedit că cu cât mai mare era încercarea prin care treceau, cu atât mai aproape de Hristos veneau. Dar diavolul nu a încetat să-i ispitească, însă nici ocrotirea lui Dumnezeu nu se depărta de la ei. A venit momentul să se căsătorească și copiii lor. Când fiica lor a vrut să-l facă cunoscut pe iubitul ei, a spus mamei sale:
– Mamă, cel pe care-l iubesc este sărac. Oare tata se va împotrivi?
– Să nu mai spui asta! Ai uitat de unde a plecat tatăl tău? Dacă voiam ginere bogat, vă creșteam altfel și nu cu dragostea lui Dumnezeu. Ceea ce mă interesează este să fie băiat bun și să vă iubiți. Și poate să nu aibă „soartă sub soare”.
Și într-adevăr, tatăl ei l-a primit cu multă dragoste, l-a îmbrățișat și i-a spus:
– Un singur lucru cer de la tine: să-ți iubești femeia și să nu-ți trădezi niciodată familia pe care o veți face. Iar eu voi fi alături de voi.
Mama cea iubitoare mi-a povestit într-una din întâlnirile noastre:
– Soțul meu l-a băgat și pe ginere în întreprinderea noastră și – Slavă lui Dumnezeu! – ne iubește și ne are ca pe familia sa. La fel și noi. Soțul meu le-a făcut cadou la logodna lor și un ceas Rolex. Fiica mea nu a purtat darul tatălui ei, la fel și soțul ei. Când am întrebat-o „De ce, fiica mea, ați disprețuit darul tatălui tău, și tu și soțul tău?”, mi-a răspuns: „Mamă, știi că prietenele mele sunt fete bune, dar sărace. Așadar, cum să port eu Rolex?”. Atunci i-am dat dreptate și i-am cerut iertare. Măicuță, ceea ce îmi place la copiii mei este că ne urmează exemplul și dau milostenie în ascuns, atât cât pot. Și cum am aflat? Fata pe care o ține în casă ca să o ajute la treburi, a prins-o punând pe ascuns bani în geanta prietenei ei.
– Să fie binecuvântați și voi, și copiii voștri!
– Am căsătorit și pe fiul nostru cu o fată, decât care nu este alta mai bună. Măicuță, nu ne interesează bogățiile, cât dragostea și credința în Dumnezeu. Și dacă am rezistat până astăzi, am reușit aceasta deoarece avem credință în Dumnezeu și dragoste între noi. Suntem toată familia ca un pumn strâns. Și copiii, și nepoții noștri, toți suntem pe calea lui Dumnezeu și a dragostei. Slavă lui Dumnezeu!
Am întrebat-o la un moment dat pe această vrednică mamă și soție, care a stat cu adevărat ca o stâncă alături de soțul ei în marile încercări și lovituri nemiloase, cât de greu este să fii mamă.
– Măicuță, ca să fii mamă este cel mai frumos și mai dulce lucru! Deși am trecut prin multe mâhniri, repetate distrugeri ale firmei soțului meu, copiii mei au fost bucuria vieții mele. Când îi vedeam pe copiii mei, când îi strângeam la piept, toată mâhnirea, toată oboseala, sufletească și trupească, pleca. Măicuță, nu există ceva mai dulce, vreun lucru mai plin de dragoste în viața unei femei decât copiii ei. Cel mai frumos lucru pe care ni l-a dăruit Dumnezeu este maternitatea. Știți ce frumos și câtă dragoste simți când îți vezi copiii crescând în fiecare zi. În fiecare zi te legi de ei tot mai mult, în fiecare zi îi iubești tot mai mult și în fiecare zi te bucuri văzând lucrarea ta dând roade bune și dulci. Singurul lucru pe care nu pot să ți-l ia cineva sunt copiii tăi. Firma, casa, banii, în sfârșit toate, poți să le pierzi. Pe copiii tăi însă nimeni nu poate să ți-i ia, fără numai Dumnezeu. Când au început problemele cu munca soțului meu, copiii mei aveau cinci și trei ani. M-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze dacă trebuia să le spun ce ni se întâmpla, dacă trebuia să-i fac și pe ei părtași la problemele familiei. Răspunsul pe care am simțit că l-am primit a fost că da, trebuia să o fac. Într-un mod cu totul delicat, încet-încet, le-am explicat ce se întâmpla cu munca tatălui. M-au înțeles foarte repede și credeți-mă, m-au ajutat atât de mult, încât nu mă așteptam. Ne-au stat alături și ne-au sprijinit în așa măsură în lupta noastră, încât îi priveam și mă miram cum de este cu putință ca niște copii atât de mici să ne simtă atât de bine. Niciodată, ca și copii, nu au cerut ceva, niciodată nu au râvnit la ceva pe care l-au văzut la colegii de școală. Nu spun că le-ar fi lipsit ceva, dar ca și copii ar fi putut invidia ceva. Când mergeam să le cumpăr haine sau papuci, îmi spuneau: „Mămico, nu cumva banii pe care-i vom cheltui sunt de trebuință lui tata? Întreabă-l, mai bine!”. Înțelegeți, măicuță, cât de mult m-au ajutat? Într-o Duminică, de îndată ce am terminat masa, fiica cea mică a spus tatălui ei: „Tăticule, nu te mâhni! Fac în fiecare zi rugăciune la Doamne-Doamne să te ajute. Și sunt sigură că o va face, fiindcă mi-a spus-o. Bine, tăticule?”. Soțul meu a luat-o în brațe și plângea ca un copil mic. Aceasta este bucuria familiei, copiii. Toată lumea vorbește despre ei. Desigur, știm că ei nu sunt ai noștri, ci ai lui Dumnezeu. Cred însă că El se bucură de felul în care i-am crescut.
– Să fii sigură că Dumnezeu Se bucură! M-ați lăsat fără grai cu atâta dragoste ce aveți către Dumnezeu, dar și între voi.
Această femeie bună vine adeseori și stăm de vorbă. Bucuria mea este de nedescris atunci când o văd și stau de vorbă cu ea, fiindcă este copilul iubit al lui Hristos, căci nimic nu a putut încovoia credința și dragostea ei pentru El.
Într-o zi m-a sunat la telefon și mi-a cerut să merg la casa ei. Am refuzat, deoarece evit să merg pe la case. Însă m-a convins, spunându-mi că socotea o binecuvântare faptul de a intra în casa ei o călugăriță și că voi cunoaște cu această ocazie toată familia. Într-o Duminică, așadar, după dumnezeiasca Liturghie, am mers la casa ei. Acolo am descoperit că cele pe care mi le spusese despre familia ei erau o picătură în ocean. În această familie primul loc îl are Dumnezeu! Chiar și la masă, când stau să mănânce, există un loc al lui…Dumnezeu! Iată, cum vine binecuvântarea într-o familie!
Fragment din cartea Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos.
