Criză și autocritică

Monahul Moisi Aghioritul

            Sfântul Atanasie cel Mare spune: „Deși mintea omului a fost plămădită de Preabunul Dumnezeu ca să vadă continuu frumusețea Lui și să fie luminată de dumnezeieștile străluciri, după cădere ea s-a întors cu înverșunare spre privirea zidirii. Astfel, oamenii în loc să-și aibă mintea ațintită la Dumnezeu, s-au lipit de făpturi, închinându-le lor ca la Dumnezeu”.

            Mulți ne întreabă ce să facă în prezenta criză. Sfântul Atanasie cel Mare ne spune pe scurt cum am ajuns până aici. Proorocul David, în frumoșii lui psalmi, insistă: „Oprește-te de la rău și fă binele”. Vremea de față nu este pentru cuvinte ușoare și improvizate. Nu este vreme de pierdut. Așa cum am mai scris, criza să ne conducă la autocritică, la reculegere în adevărată pocăință. Din amar să iasă dulce.

            Starețul orb, ieromonahul Dionisie de la Colciu, spunea: „Deoarece ne iubește Dumnezeu, El ne dăruiește aceste daruri. De aceea trebuie să-I mulțumim de fiecare dată când ne dă câte o cruce. Iar aceasta este crucea lui Hristos. Slavă Domnului!”. Și continuă: „Trebuie să avem nădejde. Păstorii Bisericii trebuie să dea nădejde lumii, să le spună oamenilor că în fiecare clipă trebuie să scăpăm la Dumnezeu. Dumnezeu ne va ajuta în toate. Da, să fim credincioși, să nu fim îndoielnici…”.

            De asemenea, starețul român, ieromonahul Petronie Prodromitul, spunea: „Răutatea îl atrage pe om în multe direcții, îl schimbă, îl abate pe alte cărări. Și atunci omul se îngreuiază la cele duhovnicești, este stăpânit de stres și devine rob al acestei urâte stări lăuntrice… Astăzi oamenii duhovnicești și multă lume încep să aibă unele căutări și neliniști duhovnicești. Însă atunci când omul înfruntă duhovnicește aceste lucruri, se simte bine și în cele dinafară. Nu se simte ruinat sufletește, ci este conștient de el însuși”. Oare nu este așa? Nu spun bine Părinții?

            Fericitul monah Marcel de la Karakalu identifică destul de bine subiectul nostru: „Astăzi viața noastră a sărăcit, deoarece nu ne putem ruga. Adică nu avem comuniune cu Dumnezeu. Dacă nu ai comuniune cu Dumnezeu, ai comuniune cu cele lumești prin mijloacele de informare. Iar când te informezi prin ele, te rupi de Dumnezeu. De aceea suntem săraci duhovnicește. Lumea a sărăcit pentru că nu știe să se roage. Dacă nu comunici cu Dumnezeu – Tatăl, atunci ești sărac lăuntric, nemângâiat, căci vrei bucuriile lumii. Însă cel care are bucuria și pacea lui Dumnezeu înlăuntrul său, nu mai vrea nimic”.

Este greu de înțeles acest lucru? Nu este întru totul adevărat? Lipsa comuniunii cu Dumnezeu este cea mai mare sărăcie.

Singura bucurie adevărată este legătura omului cu Dumnezeu. Dar noi nu ne mâhnim de această lipsă, ci numai pentru că ni se micșorează salariul lunar. Numai Hristos dăruiește adevărata bucurie. Toate celelalte bucurii sunt bucurii false, evazive, care încearcă să umple golul lăuntric. Cu Hristos, relațiile dintre oameni devin mai îngăduitoare, patimile sunt urâte, iar virtuțile împodobesc și înfrumusețează sufletul.

Ca să lepezi răul, este nevoie de întărire dumnezeiască, putere lăuntrică și nevoință personală. Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât devine mai nervos, se întărâtă, se leagă de materie și o adoră. Uneori nici glasul conștiinței nu-i este pe plac și-i cere să tacă. Astfel, omul trăiește un iad, dar cu toate acestea nu vrea să-l lepede de la el.

Crede că se va elibera numai cu medicamente psihiatrice și nu se spovedește, ci acceptă să trăiască în păcat. În cadrul acestei amețeli se înmulțesc patimile răutății, a mâniei, a invidiei, a răzbunării și a destrăbălării. Numai Hristos poate da răbdare, smerenie, bucurie, pace și dragoste în inima adevăratului creștin.

Atunci privește mai mult înlăuntrul său, iar nu în jurul său. Este aspru cu sine și îngăduitor cu ceilalți. Dacă astăzi omul ajunge acolo, atunci criza l-a judecat și l-a promovat. L-a condus la frumoasa autocritică, la cunoașterea de sine, la cunoașterea celorlalți, prin compătimirea aproapelui, prin asumarea unei smerite cugetări sănătoase și a simplității duhovnicești, a austerității și cumpătării.