Preot Alexandru Lungu
Mă gândesc în fiecare sâmbătă seară cum aș putea să vă conving ca a doua zi să lăsați așternuturile calde, somnul amețitor de ispititor, cafeaua extrem de tentantă de dimineață, emisiunea favorită, plimbările prin natură, ori excursiile de Duminică, tocmai din timpul Sfintei Liturghii.
Aș putea să vă vorbesc despre mânia lui Dumnezeu, despre pedeapsa infinită la care veți fi supuși, la fel de fel de încercări și pedepse care vin asupra celor care nesocotesc ziua Domnului. Dar nu aș schimba nimic în voi, poate v-aș fura o Duminică din rutina voastră pe care într-un final v-ați gândi să I-o dăruiți lui Dumnezeu. Dar de săptămână viitoare cei mai mulți ați reveni la vechiurile obiceiuri.
Cum aș putea totuși să vă ademenesc, să vă ispitesc să Îi dați lui Dumnezeu Duminica? Și nu toată, ci doar primele ore ale dimineții. Și nici măcar toate orele dimineții, ci măcar Sfânta Liturghie. Dar ce zic, măcar jumătate din Sfânta Liturghie și tot ar fi minunat.
Nu găsesc nimic suficent de ademenitor, absolut nicio idee genială nu-mi trece prin minte. Vă spun gândul care totuși mă odihnește pe mine, ceea ce mă determină să las totul pentru Dumnezeu în fiecare Duminică, chiar dacă nu aș fi purtat straie preoțești. Adevăratul motiv pentru care simt că Duminica nu ar putea fi altfel decât participând la Liturghie, nu ține nici de iad, nici de frica de pedeapsă, nici de dorința de a câștiga bani sau a reuși în vreun scop profesional. Motivul este liniștea și pacea pe care o primesc pentru cele câteva ore oferite lui Dumnezeu, în fiecare Duminică, pentru faptul că simt că preț de câteva clipe am fost egalul lui Dumnezeu, stând în aceeași încăpere cu El, Stăpânul universului, acest aspect mă face să mă simt cel mai împăcat om de pe pământ.
Sus inimile noastre!
