Cum de îngăduie El nenumăratele asupriri ale unora asupra celorlalți?

Se petrecea în Franța, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos în 1925. Îndelung mă rugam cu plânset lui Dumnezeu: «Găsește cale spre a mântui lumea, pe noi toţi, decăzuți şi sălbatici cum suntem…». Deosebit de fierbinte îmi era rugăciunea pentru «acești mici», pentru cei săraci şi asupriți.

Către sfârşitul nopţii, de acum istovindu-mi-se puterile, pentru o vreme îmi pierdusem rugăciunea din pricina unui gând ce-mi venise: «Dacă eu așa, din toată puterea inimii, compătimesc omenirii, cum să înţelegi pe Dumnezeu Care priveşte, fără a se implica, asupra nesfârșitelor suferinţe ale atâtor milioane de oameni de El Însuşi zidiți? Cum de îngăduie El nenumăratele asupriri ale unora asupra celorlalți?»

Şi aşa, m-am întors către El cu o întrebare nebunească: «Tu unde eşti?…» Drept răspuns, am auzit în inimă cuvintele: «Au tu te-ai răstignit pentru ei?»… Aceste blânde cuvinte, rostite în Duh în inima mea, m-au cutremurat: Cel care S-a răstignit mi-a răspuns ca Dumnezeu. (…)

Dacă Dumnezeu este așa cum L-a înfățișat Hristos cel răstignit, înseamnă că noi toți, și numai noi, suntem vinovați de tot răul ce a umplut întreagă istoria omenirii. Dumnezeu ni S-a arătat smerit în chipul trupului nostru. Iubirii Lui îi este proprie smerenia; dumnezeiasca smerenie poate fi înfățișată ca fiind gata, ca fiind deschisă spre a primi toate și tot felul de răni de la făpturile de El zidite. Și, bineînțeles, această smerenie este «de nedescris».

Dar noi nu numai că L-am lepădat: noi L-am omorât cu o moarte în ochii noștri ocarnică. Iar eu am văzut în duh că nu vreo lipsă de compătimire din partea lui Dumnezeu către noi este pricina chinurilor fără de ieșire ale oamenilor, ci singură proasta folosință a darului libertății dat omului, ce nu ni s-a luat nici după căderea noastră. (…)

În cearta mea cu El – El a biruit. (…) Domnul, nu numai nu mi-a osândit îndrăzneala, dar a și revărsat asupra capului meu plin de prostii o îmbelșugată binecuvântare. Mai târziu am înțeles că până și însăși acea rugăciune compătimitoare fusese lucrarea Lui în mine.”

Extras din Despre rugăciune – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, via Facebook – Constantin Sturzu.

Previous Post

Milostenie versus cerșetorie

Next Post

Sfântul Rafail, Episcop de Brooklyn – păstorul cel bun al arabilor creștin-ortodocși din America

Related Posts
Total
0
Share