– Gheronda, cum este iadul?
– Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: „Vino să-ţi arăt iadul!”. Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în care mulţi oameni stăteau în jurul unei mese, iar în mijloc era o oală plină cu mâncare. Însă toţi acei oameni erau înfometaţi, pentru că nu puteau mânca. Ţineau în mână câte-o lingură foarte lungă. Luau mâncarea din oală, dar nu puteau aduce lingura la gură. De aceea unii bombăneau, alţi strigau, alţii plângeau…
Apoi a auzit aceeaşi voce spunându-i: „Vino acum să-ţi arăt şi Raiul!”. Şi îndată s-a aflat într-o altă încăpere, unde mulţi oameni stăteau în jurul unei mese asemănătoare cu cea dintâi, iar în mijlocul ei era tot o oală cu mâncare, iar ei aveau aceleaşi linguri lungi. Însă toţi erau sătui şi bucuroşi, pentru că fiecare lua cu lingura sa mâncare din oală şi-l hrănea pe celălalt. Ai înţeles acum cum poţi să trăieşti Raiul încă din această viaţă? Cel care săvârşeşte binele se bucură, deoarece este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască. Cel care săvârşeşte răul suferă şi face din Raiul pământesc un iad pământesc. Ai dragoste, bunătate? Eşti Înger şi, oriunde mergi sau te opreşti, transmiţi Raiul. Ai patimi, răutate? Ai înlăuntrul tău pe diavolul şi, oriunde mergi sau te opreşti, transmiţi iadul. Încă de aici începem să trăim Raiul sau iadul.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și Virtuți, Ed. Evanghelismos, p. 43.