Cum ne rugăm?

Multă răbdare îi trebuie omului ca să poată petrece timp în Liturghie, pentru că nu e deloc ușor să stai nemișcat mai bine de două ore, însă vedeți Dvs, să vii la biserică, să stai la slujbă, Duminică de Duminică și chiar mai mult decât atât este o experiență similară cu a celor care erau închiși. Pentru oamenii aceștia, singura posibilitate să răzbească era aceea de a se afunda în interiorul lor. Nu aveau unde să fugă altundeva…

Interiorul omului este un întreg univers. Poți privi cerul ore întregi fără să te plictisești, iar sinele omului se asemănă tare mult cu cerul… este atât de vast, încât omul care privește înlăuntru-i nu se poate plictisi.

Singura posibilitate a omului să rămână la Liturghie este, așadar, aceasta: să se afunde în interiorul său. Această “călătorie” înlăuntrul sufletului Dvs vă ferește de ispita plictiselii și a renunțării. În momentul în care omul părăsește lăuntrul său, începe să se plictisească de Liturghie, începe să se tulbure de ce e în jur, să privească spre ceilalți, să se risipească.

Un călător nu se plictisește pentru că în fața ochilor săi apar mereu alte cadre, alte orizonturi, însă pentru un om ce sta câteva ore într-un singur loc, ispita aceasta este foarte mare și el nu o poate învinge altfel decât privind în sine. De aceea, slujba, Liturghia este făcută cu mare atenție, este ca o invitație spre lăuntru Dvs. Acolo Dumnezeu a ascuns o poartă către viața veșnică, o poartă către nemurire și Însuși Hristos spune lucrul acesta:

“Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”

Cine pătrunde înlăuntrul său, cine deschide această “poartă”, încet, încet dobândește pacea, iertarea, iubirea, biruiește suferința, învinge tristețea, deznădejdea.

Noi avem în noi Cerul, Împărăția care strigă înlăuntrul nostru, care lucrează înlăuntrul nostru, dar vedeți Dvs, civilizația, gândurile, părerile “cenzurează” glasul din adânc.

Nu degeaba se spune că este bine să-ți asculți inima, pentru că ea întotdeauna rostește adevărul și de te obișnuiești să vorbești mai puțin și să o asculți mai mult, nu vei mai căuta la întâmplare răspunsuri pentru întrebările tale, ci, așa cum spun Sfinții Părinți, în inima ta le vei găsi, iar ele îți vor aduce pace sufletească.

În noi este multă liniște, însă omul se teme de liniștea aceasta, îl înspăimântă. Încercați să stați jumătate de oră cu lumina stinsă, cu draperiile trase, singuri, în liniște și întuneric. Nu suntem obișnuiți cu lucrul acesta, cu această căutare, cu aceasă liniște, pentru că suntem extrem de prinși de lumea în care trăim, atrași de televizor, de telefon, extrem de agitați și asta ne îndepărtează de Împărăție, de întâlnirea cu Ființa Absolută din noi.

Suntem din ce în ce mai puțin atenți și tare insensibili la ceea ce este în jurul nostru, la oamenii de lângă noi, nu ne mai pasă câtuși de puțin de repercusiunile acțiunilor noastre.

Să nu credeți că vă cert, că vă judec, judecata aceasta este în primul rând asupra mea, căci văd că-mi este din ce în ce mai greu să fiu atent la cel de lângă mine, să fiu prezent, să-l trăiesc pe omul de lângă mine, așa cum Hristos făcea cu fiecare om.

De câte ori oare nu vine Dumnezeu la noi și ne spune, ne arată să ne ridicăm din starea aceasta de nepăsare, de nesimțire sufletească (“Cine are urechi de auzit, să audă…”)?!

Dumnezeu nu doarme, nu e plecat în concediu, El doar așteaptă pe fiecare. Noi suntem cei plecați de lângă El, noi am ajuns să ne închinăm nouă și dorințelor noastre.

Cel mai mare obstacol, cel mai mare munte pe care trebuie să-L traverseze omul, spune Parintele Sofronie Saharov, ca să ajungă la inima lui este EGO!

Sensibilitatea umană ține poate și de pregătirea intelectuală a unui om, de educație și poate această pregătire îl formează pe dinafara și poate un pic pe dinăuntru, însă să știți că sensibilitate umană, sensibilitatea inimii unui om este lucrarea Duhului Sfânt și soluția, antidotul este să cădem în genunchi și să tânjim după Dumnezeu așa cum tânjim după pace, după odihnă, așa cum omul îndrăgostit tânjește după persoana iubită!

Sensibilizați inimile Dvs prin RUGĂCIUNE!

Strigați-L, chemați-L si primiți-L pe Dumnezeu!

Să știți că de-a lungul vremii, oamenii de știință au făcut foarte multe studii asupra omului care se roagă și au concluzionat că un om care se află în stare de rugăciune își schimbă frecvența creierului și dobândește una apropiată de frecvența creierului aflat între starea de trezire și cea de somn.

Rugăciunea, așadar, ajută organismul să se liniștească, să se echilibreze, să se așeze într-o stare interioară de pace. Rugăciunea curată protejează, are efect tămăduitor asupra minții, asupra întregului organism.

Rugându-se, omul dobândește Bucuria Duhului Sfânt…

Pr. VISARION ALEXA