– Părinte, dacă prind vrăjile, atunci cum se dezleagă ele?
– Prin pocăinţă şi spovedanie. De aceea trebuie mai întâi să se afle pricina pentru care au prins vrăjile, să-şi înţeleagă omul greşeala, să se pocăiască şi să se spovedească. Câţi nu vin acolo la Colibă chinuiţi, pentr că li s-au făcut vrăji, şi-mi spun: „Fă rugăciune, ca să mă uşurez de chin!”. Îmi cer ajutorul fără să caute să afle de unde a început răul, ca să-l îndrepte. Adică să afle în ce anume au greşit de au prins vrăjile, iar apoi să se pocăiască, să se spovedească, pentru ca să le înceteze chinul.
– Părinte, atunci când omul căruia i s-au făcut vrăji ajunge într-o astfel de stare încât nu se poate ajuta singur pe sine, nu se poate spovedi etc., îl pot ajuta alţii?
– Pot chema preotul acasă să-i facă Sfântul Maslu sau agheasmă. Să-i dai să bea agheasmă, ca să de răul puţin înapoi şi să intre puţin Hristos înlăuntrul lui. Aşa a făcut o mamă cu copilul ei şi l-a ajutat. Îmi spusese că fiul ei suferea mult pentru că i se făcuseră vrăji. „Să se ducă să se spovedească”, i-am spus. „Părinte, cum să meargă să se spovedească în starea în care este?”, mi-a spus. „Atunci spune-i duhovnicului tău, îi spun, să vină acasă, să facă agheasmă şi să-i dea fiului tău să bea agheasmă. Dar oare va bea?”. „O va bea”, îmi spune. „Ei, atunci să începi de la agheasmă, îi spun, şi după aceea încearcă să-l faci pe copil să vorbească cu preotul. Dacă se va spovedi, îl va arunca pe diavolul cât colo”. Şi într-adevăr, m-a ascultat ş astfel copilul a fost ajutat. După puţin timp s-a putut spovedi şi s-a făcut bine.
O altă femeie, sărmana, ce a făcut? Bărbatul ei se încurcase cu nişte vrăjitori şi nici cruce nu voi să poarte. Ca să-l ajute puţin, a cusut pe gulerul sacoului său o cruciuliţă. Odată, când trebuia să treacă pe un pod de cealaltă parte a unui râu, de îndată ce a călcat pe pod, a auzit o voce spunându-i: „Taso[1], Taso, scoate-ţi sacoul ca să trecem împreună peste pod!”. Din fericire era frig, iar el a spus: „Cum să-l scot? Mi-e frig!”. „Scoate-l, scoate-l, ca să trecem”, a auzit aceeaşi voce. Măi, şi diavolul acesta! Voi să-l arunce de pe pod în apă, dar nu putea pentru că avea cruciuliţa asupra lui. Totuşi, în cele din urmă, l-a aruncat acolo într-un loc. Între timp, ai lui l-au căutat toată noaptea şi l-au găsit pe sărmanul acela căzut pe pod. Dacă nu ar f fost frig, şi-ar fi scos sacoul, iar diavolul l-ar fi aruncat în mijlocul râului. L-a păzit însă crucea ce o avea pe reverul său, dar şi pentru că sărmana lui femeie credea. Căci dacă nu ar fi avut credinţă, ar fi procedat astfel?
[1] Prescurtare de la Anastasie.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
