Gheronda, cum se dobândeşte răbdarea?
– Răbdarea are ca temelie dragostea. „Dragostea pe toate le rabdă” (I Corinteni 13:7), spune Apostolul. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să-l iubeşti, să te doară pentru el. Dacă nu te doare pentru el, îl simţi ca pe o povară.
– Gheronda, să vorbesc despre o greutate pe care o întâmpin sau să tac?
– Dacă nu vorbeşti despre greutatea ta din dragoste, pentru a nu-i îngreuia pe ceilalţi, îţi vei păstra pacea lăuntrică. Această greutate îţi va aduce bine cuvântarea lui Dumnezeu. Mai bine să te împovărezi tu, decât să fie împovărat celălalt din pricina ta. Odată m-am întors seara târziu de la procesiunea de la Mănăstirea Cutlumuş. Eram foarte obosit şi aveam nişte dureri puternice, pentru că aveam probleme cu mijlocul. Când am ajuns la Colibă, am văzut că mă aştepta afară un bătrânel de optzeci şi cinci de ani, care voia să rămână peste noapte la Colibă. Îşi lăsase valiza puţin mai departe, fiindcă nu putea să o ridice. După ce i-am explicat că nu putea să înnopteze la mine, i-am luat valiza pe umăr şi l-am dus la casa de oaspeţi, aflată la o distanţă de o jumătate de oră de urcat. I-am dat şi 500 de drahme de cheltuială. Am răbdat puţin, dar apoi am simţit odihnă, pentru că şi celălalt îşi găsise odihna.
– Gheronda, când maica cu care lucrez este agitată, o compătimesc şi am răbdare cu ea. Această purtare are în ea dragoste?
– Şi de unde ştii că nu eşti tu pricina pentru care ea este agitată şi că nu te rabdă ea pe tine? Dacă tu crezi că eşti într-o stare duhovnicească mai bună şi că o rabzi pe ea, atunci trebuie să te compătimeşti pe tine însuţi. Când există dragoste adevărată şi răbdare, atunci îl îndreptăţeşti pe celălalt şi te acuzi doar pe tine însăţi. „Dumnezeul meu, eu sunt vino vată! Nu mă lua în seamă pe mine! Aruncă-mă la o parte şi ajută-l pe celălalt!”. Aceasta este atitudinea corectă, cea plină de smerenie, şi în urma căreia omul primeşte din belşug Harul lui Dumnezeu. Mă voi ruga să devii duhovniceşte ca un pui de leu, ca leii de bronz, care sprijină cu spinarea lor sfeşnicele bisericii şi care nici nu se tulbură, nici nu aud, nici nu vorbesc, ci ridică greutatea pe spinarea lor. Amin.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, p. 291-292.
