Cum Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea s-au pomenit singuri la Liturghie

Preot Ioan Istrati

Acum o săptămână, pe 21 octombrie, a căzut într-o miercuri. Și la noi la Biserica Sf. Nicolae din Constanța facem Sfânta Liturghie miercurea. Vin doar câțiva oameni. Mi-am tot bătut gura chemându-i, dar tot ăia 7-8 vin. Ca în poanta cu teroristul.

Dimineață, la Sfânta Proscomidie, preotul pomenește în taină, după ce scoate Sfântul Agneț (pâinea care va deveni Hristos), miride pentru Maica Domnului, cele nouă cete de sfinți, creștinii vii și adormiți. Așa se face de vreo mie de ani. Și eu am mai multă încredere într-o mie de ani de Liturghii decât în explicațiile livresc scrobite ale vreunui ipochimen.

Acolo, preoții știu, spun pentru mireni, există câte un grup de sfinți pentru fiecare din cele nouă cete. Mai precis: îngeri, prooroci (nu proroci, cum stupid a stipulat Academia, că vine de la pro-orao, a vedea înainte, nu de la pro-rock ), apostoli, ierarhi, mucenici, cuvioși, doctori fără de arginți, autorul Liturghiei și sfinții prăznuiți în acea zi.

Bine, traducerea românească din greacă e incompletă ca să eufemizez (cu ocazia asta chem Comisia Liturgică a Sf. Sinod s-o restaureze). Spre exemplu în formularul Proscomidiei nu-l găsim pe Apostolul iubirii, pe Vulturul ceresc, pe Omul Evanghelie, Sfântul Ioan.

Tot așa nu-l găsim pe Izvorul creștinării românilor, pe Sfântul Apostol Andrei, deși toți ne hrănim din apostolia lui.

Mă rog, eu încerc să îi pun pe toți giganții Duhului Sfânt care au fost omiși de un țârcovnic acum 200 de ani. Spun profeții mari 4, și mici 12, că nu mă doare gura.

Ei bine, când ajung la cuvioși, eu pun tată vreo câteva zeci de uriași ai teologiei și nevoinței: Maxim, Efrem, Isaac, Ioan Moschul, Ioan Cassian, Gherman, Dionisie, Teodor Studitul etc.

Pe Sfinții Mărturisitori din Transilvania nu-i pun de obicei, că nu îmi erau atât de apropiați. Nu i-am pus niciodată. Și nici în foaie nu-s.

În ziua aia, 21 octombrie, la cuvioși, fără nicio noimă ce sfinți sunt, am început să le turui vesel numele: Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea; Sfintii Marturisitori Ioan din Gales, Moise Macinic din Sibiel.

Apoi venea mirida cu sfinții zilei. Mă uit în calendar. Mi-o căzut fața. Exact acești sfinți.

Zic înfricoșat: măi frumoșilor, voi v-ați pomenit singuri la Sfânta Liturghie.

Aveam pulsul 120. M-am mai uitat o dată în calendar și m-am crucit. Și toată slujba am avut un tremur de inimă.

De acu nu mai scapă. O să îi pomenesc la fiecare Liturghie.

Previous Post

Paraclisul Cuviosului David din Evvia

Next Post

Iată, cum cad măștile!

Related Posts
Total
0
Share