Cuvinte de folos ale Starețului Porfirie Capsocalivitul

Când sufletul este tulburat, se întunecă rațiunea și nu vede curat. Numai când sufletul este liniștit, se luminează rațiunea, și vede curat pricina fiecărui lucru.

Sufletul este foarte adânc și numai Dumnezeu îl cunoaște.

De ce să ne chinuim să alungăm întunericul? Iată, vom aprinde o lumină și întunericul va pleca singur. Vom lăsa pe Hristos să Se sălășluiască în sufletul nostru și demonii vor pleca singuri.

Când vine Hristos înlăuntrul nostru, atunci trăim numai binele, dragostea pentru toată lumea. Răul, păcatul, ura dispar singure, căci nu pot, nu au loc să mai rămână.

Să nu te interesezi dacă te iubesc oamenii, ci dacă tu Îl iubești pe Hristos și pe oameni. Numai așa se umple sufletul.

În sufletul al cărui loc este ocupat în întregime de Hristos, nu poate intra și locui diavolul, oricât ar încerca, pentru că nu încape, nu există loc liber pentru el.

Scopul nostru nu este să osândim răul, ci să-l corectăm. Prin osândire omul se poate pierde, iar prin înțelegere și ajutor, se va mântui.

Răul începe de la gândurile rele. Când te amărăști și te enervezi, chiar numai și cu gândul, strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Duhul Sfânt să lucreze și îngădui diavolului să mărească răul. Tu să te rogi neîncetat, să iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău.

Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos. Iar când Îl iubește pe Hristos, este slobozit de diavol, de iad și de moarte.

p.Porfirie

Să te rogi fără agonie, ci liniștit, cu încredere în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Nu trebuie să-i războiți pe copiii voștri, ci pe satana care-i războiește pe copiii. Să le spuneți puține cuvine și să faceți multă rugăciune.

Rugăciunea face minuni. Mama nu trebuie să se limiteze la mângâierea simțită a copilului ei, ci să se exerseze și la mângâierea duhovnicească a rugăciunii.

Mântuirea copilului vostru trece prin sfințirea voastră.

Sfințirea nu este un lucru de neizbutit, ci este mai degrabă ușor, ajunge ca voi să dobândiți smerenie și dragoste.

Dacă vrei, te poți sfinți și în Omonia [1].

Să-L rogi pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele. Iar Dumnezeu, văzând că-L rogi cu durere și smerenie, îți va ierta și păcatele tale și-ți va dărui și sănătate trupească.

Când te rogi să uiți de boala ta trupească, s-o primești ca pe un canon, ca pe o pedeapsă pentru iertarea păcatele tale. Pentru celelalte nu te neliniști, ci lasă-le la Dumnezeu și Dumnezeu știe să-și facă treaba Sa.

Bolile ne scot la liman, dacă le răbdăm fără murmur, rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte păcatele și slăvind numele Lui.

Mâhnirea cea mare și supărarea nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt curse ale diavolului.

Să-ți umpli sufletul cu Hristos, cu dragostea dumnezeiască, cu veselie. Bucuria lui Hristos te va vindeca.

Dumnezeu se îngrijește chiar și de cele mai mici amănunte ale vieții noastre. Nu este indiferent față de noi. Nu suntem singuri în lume.

Dumnezeu ne iubește mult, ne are în mintea Sa în fiecare clipă și ne ocrotește. Trebuie să înțelegem lucrul acesta și să nu ne temem de nimic.

Numai Harul lui Dumnezeu, numai adevărata noastră dragoste, care se jertfește în taină pentru ceilalți, îi poate mântui și pe ceilalți și pe noi.

Dragostea cere jertfe. Să jertfim cu smerenie ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.

Există fericire în căsătorie, dar cere o condiție: soții să fi dobândit o avere duhovnicească, iubind pe Hristos și păzind poruncile Lui. Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat între ei și să fie fericiți.

Este mai de preferat să nu izbutești ca mirean, decât ca monah.

Asceza ortodoxă nu este numai pentru mănăstiri, ci și pentru lume.

Mulți spun că viața creștinească este neplăcută și grea. Eu însă spun că este plăcută și ușoară, însă cere două condiții: smerenie și dragoste.

Dacă vine Harul lui Dumnezeu, toți și toate se schimbă; dar pentru ca să vină, trebuie ca mai întâi să ne smerim.

Se poate ca cineva să vorbească despre păcatele sale, dar să fie mândru, iar altul să vorbească despre virtuțile sale și să fie smerit.

Să fim smeriți, iar nu să vorbim despre smerenie. Vorbirea despre smerenie este cursa diavolului, care aduce deznădejdea și apatia, în timp ce adevărata smerenie aduce nădejdea și lucrarea poruncilor lui Hristos.

Nu se face cineva creștin bun trăind în lenevie, ci este trebuință de lucrare, de multă lucrare.

Totul este să-L iubească omul pe Hristos și toate problemele se vor rezolva.

Și acum Duhul Sfânt vrea să intre în sufletele noastre, ca și în vechime, însă respectă libertatea noastră, nu vrea să ne silească. Așteaptă să-I deschidem noi singuri ușa și atunci va intra în sufletul nostru și-l va schimba. Când va veni Hristos să Se sălășluiască în tot locul sufletului nostru, atunci vor dispărea toate problemele, toată înșelăciunile, toate mâhnirile. Atunci va pleca și păcatul.

[1] Piață centrală din Atena.
Surse: http://agiazoni.gr; http://www.diakonima.gr

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.