Epoca noastră este foarte dificilă; creștinii de astăzi trebuie să facă multă răbdare, ca să primească răsplată multă. Mulți Sfinți și-ar fi dorit să trăiască în zilele noastre, ca să aibă o răsplată mai mare.
*
Deochiul este o râvnă cu răutate și invidie. Însă râvna noastră trebuie să fie bună, fără răutate. De aceasta putem să ne dăm seama atunci când vedem pe cineva (de care ne minunăm) pe care-l invidiem și pătimește ceva rău. Dacă ne bucurăm, atunci înseamnă că râvna are răutate.
*
Binecuvântarea prinde atunci când este rostită din inimă. De aceea Isaac a spus lui Isav să-i aducă să mănânce, ca să se desfăteze inima lui, și astfel să-l binecuvinteze.
*
Cugetul celui mărinimos trebuie să încline mai mult spre dragostea lui Dumnezeu, spre jertfa Lui, pe când cel al unuia care este aspru trebuie să încline mai mult spre Judecata lui Dumnezeu, spre răsplătire. Adică în funcție de dispoziția lăuntrică a fiecăruia.
*
Smerenia și dragostea, iată, acestea sunt totul.
*
Diavolul a căzut din pricina mândriei sale. Înfricoșător lucru! Primul Înger a devenit vrăjmașul lui Dumnezeu și al oamenilor. Nu trebuie să simtă cineva ură, ci compătimire pentru halul în care a ajuns.
*
A venit odată la Chilia părintelui Tihon un diacon foarte gras și i-am spus să postească mereu până la ceasul al nouălea din zi. După un timp l-am întâlnit la Dafni și nu l-am recunoscut, fiindcă slăbise. Atunci când cineva nu mănâncă mult, ci mănâncă des, atunci organismul își ia caloriile (vitaminele) din cele pe care le mănâncă. Însă atunci când ajunează, atunci ia vitamine din frigider (din cele depozitate în organismul său). Hrana îmbelșugată și lipsa de mișcare pricinuiesc copiilor mici îngrășare și unii ajung chiar să paralizeze.
*
Un om în vârstă, care vreme de ani de zile nu-și găsește odihna nicăieri, unul ca acesta își va afla odihna dacă se va cerceta pe sine însuși și va face lucrare asupra omului celui vechi. Nu va afla odihnă nici aici, nici acolo, ci aici (în inimă). Altceva este dacă cineva este la început și caută cu smerenie ceva.
*
Fiecare trebuie să-și sfințească chemarea sa, să facă ceea ce poate să facă. Să spunem că merg acum să fiu psalt la Protaton, să-i iau locul lui Firfiris. Se poate aceasta? Nu pot. Voi căuta să văd ce altceva pot să fac, ca să-mi sfințesc chemarea, ca și hamalul din Pireu, care l-a înviat pe socrul său. Acesta, cu viața lui cea sfântă, a sfințit întreg portul; mulți s-au schimbat datorită vieții lui. Și totuși nu spunea „De ce să nu fiu și eu călugăr?”. Dacă ar fi fost bun de călugăr, nu s-ar fi căsătorit.
Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.
