Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (XΧ)

Astăzi s-a aprins un mare foc și toate ard. Pentru aceasta numai rugăciunea a mai rămas.

*

Când Proorocul David spune „lipsească păcătoșii de pe pământ și cei fărădelege, ca să nu mai fie”[1], nu înțelege să-i nimicească Dumnezeu pe păcătoși, ci se roagă să se pocăiască și să devină buni.

*

Rugăciunea este primită de Dumnezeu, atunci când o simțim.

*

Smerenia este temelie pentru orice început și lucrare. Este condiția necesară pentru a aduce ofrandă în Biserică.

*

Greșești – nu greșești, dacă vrei să vezi fața lui Dumnezeu, trebuie să primești nedreptatea.

*

Când lăudăm mănăstirea noastră, mândrindu-ne pentru aceasta, este ca și cum am da arme diavolului să ne războiască.

*

Mai demult oamenii aveau ispite mici, acum au mai mari, iar mai târziu încă și mai mari. Atât de mari, încât va fi nevoie de Sfinți, ca să se roage pentru ei.

*

Unii închinători au spus Starețului despre articolele scrise de ziare despre căderea unui cleric. Starețul a ascultat cu atenție, fără să se tulbure sau să se lase influențat, ci cu blândețe și smerenie a răspuns: „Eu nu știu ce anume s-a întâmplat. Dar dacă s-au petrecut cele pe care le spuneți, se vede că Dumnezeu S-a milostivit de omul acela și, deoarece avea mult egoism, a îngăduit căderea aceasta, cu scopul de a se pocăi și mântui”.

*

Trebuie să fim nevoitori și nu doar privitori. Nu ne folosește doar să ne minunăm de Sfinți, ci trebuie să intrăm în arenă, să ne pregătim și să ne luptăm. Mulți obișnuiesc să stea confortabil în fotolii, să mănânce semințe de dovleac și să aplaude, fără să se nevoiască. Dar în felul acesta nu există sporire.

*

Este nevoie de luare-aminte, deoarece păcatul și răul obicei pot și după minuni – dacă cineva nu ia aminte – să-l tragă pe om în mreaja răului. Un demonizat a venit aici și demonul a plecat. Dar apoi acela nu a luat aminte, a căzut în păcate trupești și s-a demonizat din nou.

*

Trebuie să ne dăruim aproapelui, ca să ni Se dăruiască Hristos.

*

De măslinul aflat în curtea Chiliei Panaguda avea întinsă o sfoară, ca să-și întindă flaneaua. Pe acea sfoară treceau furnicile și veneau pe peretele Chiliei sale. Deoarece le venea greu, Starețul a pus alături și un lemn, făcându-le astfel un bulevard confortabil. Dacă atât de mult se îngrijea de furnici, cu cât mai multe a făcut pentru oameni și pentru Dumnezeu.

*

            Un tânăr cu probleme psihologice serioase a fost adus la Stareț de prietenul său, ca să-l ajute. Starețul l-a întrebat: „Îți amintești ce gând te înnebunea? Acela nu-și amintea, iar Starețul i-a spus exact ce gând avusese înainte de a se îmbolnăvi. Prin aceasta Starețul a exprimat un mare adevăr, că adică gândurile pătimașe nu numai că ne înnebunesc, dar ne și osândesc, așa cum spun și Sfinții Părinți: „Din gând se mântuiește, din gând se osândește”.

*

Un student la Teologie l-a vizitat pe Stareț la Coliba Cinstitei Cruci și, impresionat fiind de discuție, a hotărât să devină monah și să rămână împreună cu el. Starețul i-a spus: „Voia lui Dumnezeu pentru tine este să devii monah în chinovie, iar nu în pustie. Să mergi pe la toate mănăstirile și unde te va lumina Maica Domnului și te vei odihni sufletește, acolo să rămâi. Iar eu sunt gata să te ajut în calea viețuirii tale monahale cu rugăciunea și sfatul meu, dacă va fi nevoie”.

*

Monahul nu scrie cărți, dar când este nevoie scrie. Unul nici nu a venit în Sfântul Munte, nu a apucat să devină monah, și voia deja să vorbească și să scrie despre Sfântul Munte. Altul a venit într-o vizită în Sfântul Munte și a scris deja o carte. Un altul de îndată ce a devenit monah, a început să scrie cărți dogmatice și să-i judece pe toți. Seamănă cu un prunc care se naște cu dinți și mușcă, adică este un monstru.

*

Monahii să stea departe de lucrări arheologice și să ia aminte la construcții, ca să nu devină și ei constructori (adică să lase cele călugărești).

*

Într-o mănăstire cu cincizeci de monahi, de multe ori toți cei cincizeci nu pot ajuta mănăstirea precum unul singur.

*

Gândul unora seamănă cu vinul. Când începe să se strice, nu se oprește până nu se face oțet.

*

În Sfântul Munte a venit aluat (tineri monahi), dar ce plămadă au găsit la noi, monahii de astăzi?

*

Un singur Sfânt de am fi avut, ar fi rezolvat toate problemele. Poți să-mi găsești un Sfânt?

[1] Psalmul 103, 35.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.