Cuviosul Arsenie Capadocianul

Pe numele de botez Teodor, Cuviosul Arsenie Capadocianul s-a născut în satul Kefalohori, din ţinutul Farasa, la anul 1840.

Rămas orfan de ambii părinţi, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit şi apoi hirotonit ierodiacon.

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei Biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.

Cuviosul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu, ci şi faţă de semenul său, indiferent dacă era creştin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simţit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli şi îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii să dobândească prunci. Celor care erau bolnavi şi nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească şi apoi le trimitea prin rude sau cunoscuţi. În cazurile grave, stătea lângă bolnav şi se ruga şi chiar făcea mătănii pentru acesta şi se vindeca. În cazurile de copii îndrăciţi sau paralitici, înţelegând că de vină erau părinţii, după ce le vindeca copilul, le dădea canon de îndreptare părinţilor.

În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea, Cuviosul Arsenie nu primea niciodată bani şi nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credinţa ortodoxă nu este de vânzare. Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulţumire fiindcă soţia lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru: Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în Biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur şi îşi luat cât le trebuia. Nu luau mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.

Miercurea şi vinerea, părintele se zăvora în casa lui simplă, dar curată. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara, până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea şi fie Biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur şi la Sfântul Mucenic Gheorghe.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Arsenie şi cu darul înaintevederii. Astfel a prorocit cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile şi va muri, iar satul lor se va împrăştia. De asemenea a prevestit şi anii grei al celui de-al doilea război mondial şi ai războiului civil din Grecia

La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o Liturghie de Înălţarea Sfintei Cruci şi apoi s-au dus în insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două Liturghii în Biserica Sfântului Gheorghe şi, după o scurtă suferinţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.

A fost naşul şi părintele spiritual al Cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor.

După sosirea farasioţilor în Grecia, aceştia s-au împrăştiat în diferite locuri, dar în sufletul lor imaginea Părintelui Arsenie a rămas vie. Mulţi dintre ei credeau în sfinţenia părintelui, dar nu aveau curajul să deschidă mormântul. Cel care a făcut demersurile pentru a i se deschide mormântul a fost Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994), căruia Cuviosul Arsenie i-a fost duhovnic. Două motive l-au determinat să facă această faptă. Primul era un omagiu adus Cuviosului Arsenie pentru faptul că i-a dat numele de botez şi a prezis că îi va călca pe urme, adică va deveni călugăr. Al doilea motiv este acesta: în 1945, fraţii săi au fost în Kerkira şi au luat pământ de la mormântul părintelui Arsenie şi l-au aruncat pe un consătean care nu putrezise şi minunea s-a petrecut, trupul celui mort s-a făcut ţărână.

Cu aceste amintiri şi după ce cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor, Cuviosul Paisie a venit în toamna anului 1958 în insula Kerkira. Atunci au scos sfintele moaşte din mormânt şi au făcut o slujbă în cinstea Părintelui Arsenie. Apoi, Cuviosul Paisie a aşezat moaştele la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Suroti, lângă Tesalonic, unde se găsesc şi astăzi. Cuviosul Arsenie Capadocianul a fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârşeşte la data de 10 noiembrie.


Troparul Cuviosului Arsenie Capadocianul

Total
1
Shares
Previous Post

Sfântul Nectarie – Învățături – Calea fericirii

Next Post

Simțurile trupești și simțurile duhovnicești

Related Posts