Vedeți de ce fel de rugăciuni este nevoie, ca să primim răspuns la cererile noastre de la Dumnezeu și, mai ales, atunci când acestea sunt serioase și greu de dezlegat? Câte probleme ne preocupă, familiale, economice, probleme legate de copii, pentru care toți părinții au o cutremurătoare agonie astăzi, căci în afara casei pândesc lupi și lei, ca să-i sfâșie. Prin urmare, agonia acestor oameni este foarte mare, căci vedem cum satana îi prinde în mreaja sa, îi prinde în cârlig și îi trage afară din mare. Și astfel se creează această putrezire și moartea sufletească a copiilor. Toți acești copii au nevoie de multă rugăciune.
Avem, desigur, foarte multe pilde de mame, a căror rugăciune a salvat pe copiii lor, precum Sfânta Monica. Precum știți, Sfânta Monica era mama Sfințitului Augustin. Acesta, înainte de a deveni „sfințit”, era desfrânat, unul dintre cei mai mari păcătoși. Dar această femeie sfântă nu a îngenuncheat în fața acestei primejdii mari, înaintea pierzării fiului ei. Nu s-a împuținat când l-a văzut tăvălindu-se în desfrânare neîncetat, deoarece curajul și credința ei erau mari. Se nevoia în rugăciune, pe măsură erau și lacrimile ei. Iar durerea ei l-a adus la pocăință. S-a pocăit Augustin. Dar și mai târziu, când a căzut în erezie, mama a purtat o altă luptă mare, ca să-l readucă la Credința Ortodoxă. A ajuns la Mediolan și, ajungând la Sfântul Ambrozie, plângea și se tânguia înaintea lui, arătându-i toate cele pe care le făcuse fiul ei. Văzând lacrimile ei, precum și durerea sufletului ei dimpreună cu credința, i-a spus:
– Femeie, aceste lacrimi ce le verși nu vor rămâne fără roadă. Crede-mă că fiul tău se va schimba.
Și, într-adevăr, s-a schimbat și a devenit Sfințitul Augustin, care este prăznuit astăzi între Sfinții Bisericii.
Vedeți marile izbânzi ale mamelor? Nu s-au temut, nu au deznădăjduit atunci când îi vedeau pe fiii lor distrugându-se. Niciodată nu au lăsat loc descurajării. Aceasta este un mare rău. De aceea, trebuie să-i întărim pe copii, să le sădim sămânța dreptei cinstiri și să nu ne pierdem curajul, căci ceea ce semănăm, nu se pierde. Intră sămânța în sufletul lor și, chiar dacă acum la tinerețe nu primesc nimic, vorbesc împotrivă, ies în afară, nu vin la Biserică și fac oarecare greșeli, înlăuntrul lor însă au credință, înlăuntrul lor se ascunde un om foarte frumos. Să știți că sămânța va da rod. Va veni vremea când Dumnezeu va da vânt prielnic, va ploua, va răsări soarele și va rodi însutit. Dacă Dumnezeu îi va chema, așa cum așteptăm să se petreacă, și se vor învrednici și de mucenicie, atunci veți vedea că nimic nu s-a pierdut, fiindcă Hristos S-a răstignit pentru toată lumea și mai ales pentru copii, care în societatea de astăzi se primejduiesc cel mai mult.
Și părinții, și Biserica, și mai ales noi, duhovnicii, care vedem cele mai ascunse ale fiecărui copil și știm ce se întâmplă, trebuie să ne rugăm. Să ne rugăm zi și noapte și, mai ales, pentru acei copii care sunt născuți în eresuri și pentru cei pe care i-au distrus drogurile și hoinăresc pe drumuri, fără nicio protecție, fără ca cineva să se îngrijească de ei. Toți aceștia au nevoie de ușurare și din partea durerii și a bolii, și din partea bolilor psihologice, care au ajuns o stare permanentă la tineri.
Extras din Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
