Cuviosul Iosif de la Văratec, iubitor de isihie și tămăduire

Iubitor de isihie și rugăciune pust­nicească, Cuviosul Iosif a viețuit o vreme în sihăstrie, pentru ca mai apoi să devină ctitor al celor două Biserici de la Mănăstirea Văratec. Încă de la începuturile aşezământului monahal a fost duhovnicul obștei, căutat în egală măsură de călugări și de mireni.

Sporind în înțelepciune duhovnicească, Sfântul Iosif de la Văratec era grabnic ajutător al celor însetați de rugăciune și sfat. Deși autoritar, știa să mângâie și să vindece în același timp, motiv pentru care îl căutau credincioși din întreaga țară. Și astăzi cei care caută ajutor își găsesc alinarea la racla cu Sfintele sale Moaște, care se află în Biserica închinată Adormirii Maicii Domnului, de la Mănăstirea Văratec, acolo unde slujbele au o încărcătură spirituală aparte.

Vatra mănăstirii străjuită de biserica înveșmântată în alb

Când pășești în raiul de flori și verdeață de la Văratec, pentru o clipă simți cum toată lumina din ceruri înveșmântează acel deosebit popas duhovnicesc. Și-n marea aceea de prospețime, o Bisericuță albă și zveltă te îmbie cu miros de smirnă și tămâie în lumea rugăciunii, a meditației, a dragostei pentru sfințenie și pentru frumos.

Actuala Biserică a mănăstirii, construită din cărămidă și piatră de râu, se află chiar în centrul curții interioare a vetrei monahale, acolo unde Cuviosul Iosif a ctitorit cele dintâi Biserici, una din lemn, iar cealaltă din zid. Toate au fost binecuvântate cu același hram: „Adormirea Maicii Domnului”.

Întorcându-ne la actuala Biserică a mănăstirii, trebuie să men­ționăm faptul că a păstrat farmecul arhitectural al celor originale. Este construită în formă de navă, având pridvor, naos, pronaos şi Altar. Un zid solid, susţinut de două impunătoare coloane, desparte naosul de pronaos, ceea ce face ca interiorul lăcașului de cult să păstreze amprenta unei frumu­seți ancestrale. Același sentiment am trăit și în pridvor, acolo unde două calote sferice, susţinute de un singur arc longitudinal şi de alte două arce laterale, înveșmân­tează privirea într-o feerie arhitecturală și picturală, în egală măsură.

Fiecare Biserică are înainte de toate o menire spirituală, dar în fața unei astfel de frumuseți am popo­sit pe un tărâm al artei minu­țios abordate, acolo unde sălășlu­ie­ște o taină a rugăciunii, care sporește și te împlinește într-o fericită îngemănare a lăcașului înmiresmat de Moaștele Sfinților Iosif și Gheorghe Pelerinul, și vechea vatră monastică a Văratecului.

Urcușul monastic dăltuit în smerenie și sihăstrie

Cuviosul Părinte Iosif s-a născut într-o familie de credincioși din Ardeal, pentru ca mai târziu, din cauza conflictelor și persecuțiilor vremii, să ajungă în inima Moldovei, unde nădăjduiau cu toții într-o viață cu pace și liniște. Deși avea o familie evlavioasă, se simțea din ce în ce mai mult atras de viețuirea monastică, pe care până la urmă a și ales-o ca mod de viață. Fiind credincios de copil și obișnuit cu rugăciunea și viața așezată din familie, a deprins lesne rânduiala monahală, formându-se ca monah sub ascultarea și îndrumarea duhovnicească a Cuviosului Paisie de la Neamţ. Lângă acesta a învă­țat toate rigorile pe care un bun călugăr trebuia să și le însușească, începând cu ascultarea, până la lupta cu gândurile și rugăciunea minții. Astfel, a cunoscut adevărata viață călugărească, nevoindu-se câțiva ani buni în mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț, mai întâi ca novice, apoi ca ieromonah, fiind călugărit de însuși duhovnicul său.

A devenit în scurt timp un adevărat îndrumător al celor care căutau viețuirea monastică, motiv pentru care a fost trimis să facă ascultare, ajutând la formarea monahală a celor care au ales să se retragă într-unul din schiturile Pocrov, Gura Carpenului și Durău. Și, cum toate drumurile sale duhovnicești treceau prin sihăstriile munților, la un moment dat s-a simțit atât de atras de isihie, încât l-a rugat pe duhovnicul său să-i îngăduie să se retragă în Munții Neamțului, împreună cu alți doi monahi iubitori de pustie: Gherontie și Gherman.

Adevăratele guri de Rai în care ieroschimonahul Iosif s-a nevoit sunt cunoscute în tradiția locului sub nume precum: „Poiana lui Iosif”, „Chiliile lui Iosif” sau „Pârâul lui Iosif”, acolo unde și astăzi monahii iubitori de isihie își găsesc pacea sufletului și paza minții însetată de Dumnezeu.

Părintele Constantin Catană de la Văratec, în cartea sa „Smerenie într-o imensă răbdare”, a surprins cum nu se poate mai elocvent împreună-lucrarea dintre isihie și smerenie: „Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec a fugit de toată slava deșartă a lumii și a fost slăvit de Dumnezeu. S-a ferit de mândrie și a ajuns să fie mărit de Dumnezeu și cinstit de oameni. A șezut în pus­tie și s-a întărit în lucrurile cele mari pentru suflet: cu privegherea continuă, cu citirea și metaniile dese și așa a înaintat pe cele trei trepte – treapta începătorilor, treapta cea de mijloc şi apoi treapta celor desăvârșiți, căci tainele lui Dumnezeu se descoperă numai acelor smeriți cu inima și care își închină viața în chip liber întru totul liniș­tirii”.

Puterea Sfintelor Moaște ale Cuviosului Iosif

Ucenici ai Cuviosului Iosif de la Văratec, printre care și ieromonahul Irinarh Rosetti (ctitor al Bisericii de pe Tabor), au lăsat mărturii despre râvna duhovnicească a acestuia, dar și despre bucuria cu care îi ajuta pe toți cei care îi cereau ajutorul. Sfântul avea întotdeauna leac pentru bolile, suferințele și neajunsurile oamenilor, darul rugăciunii, al alinării și izgonirii duhurilor necurate. Începând cu măicuțele din obștea mănăstirii, până la mirenii care veneau chiar de la sute de kilometri depărtare, nu era om care să nu-I mulțumească lui Dumnezeu pentru darul de mare preț al duhovnicului de la Văratec.

La fel ca atunci, astăzi sunt mulți cei care vin pentru a primi ajutorul Sfântului. Seara, după Vecernie, am văzut credincioși înge­nuncheați în rugăciune, cu mâinile în semn de închinare și fruntea lipită de racla ce adăpos­tește Moaș­tele frumos mirositoare ale Sfântului. O rugăciune cu evlavie, cu credință și multă nădejde în ajutorul Cuviosului Iosif. A doua zi, după Sfânta Liturghie, zeci de oameni își așteptau rândul să atingă fie și pentru o clipă Moaștele cele tămăduitoare, aducătoare de sănătate, pace a sufletului și mângâiere sfântă.

La ieșire, aveam să aflu tulburătoare povești de viață ale unor oameni bolnavi veniți din toate colțurile țării, care își puseseră toată nădejdea în puterea tămăduitoare a Sfântului și a îndepărtării duhurilor necurate, din sufletele și trupurile împovărate de dureri.

În ședința din 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat hotărârea canonizării Sfântului Iosif de la Văratec, a cărui pomenire se face în data de 16 august a fiecărui an. Prăznuirea Cuviosului Iosif continuă astfel sărbătoarea din 15 august a Adormirii Maicii Domnului, în Văratecul înmiresmat de sfințenie.

Mariana Borloveanu

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
244
Shares
Previous Post

Tu ai învățat să mergi pe „marea” acestei vieți?

Next Post

E necesar…

Related Posts