Tu ai învățat să mergi pe „marea” acestei vieți?

Când pruncul se apropie de vârsta de un an, părinții îl învață să pășească, să meargă, arătându-i cum se face acest lucru, sprijinindu-l și ajutându-l ca să poată deprinde mersul. După aceea îl învață „mersul lucrurilor”, apoi „mersul vieții”, astfel încât să poată străbate viața aceasta cât mai ușor.

Evanghelia de astăzi ne prezintă și ea un astfel de „demers”, dar unul în sens duhovnicesc. Hristos Domnul îl învață pe Apostolul Petru „să meargă”, de data aceasta pe mare însă, nu pe uscat. Îl îndeamnă, îl cheamă s-o facă, îl sprijină și îl ajută. Apostolul se poticnește, se clatină, se afundă, dar Domnul, Stăpânul cerului, pământului și al mării, îl salvează.

Dragii mei,

Și noi suntem ca Petru! Având a călători pe „marea” acestei vieți, suntem siliți mai întâi a învăța „mersul corabiei”. Apoi, învăluiți de valurile problemelor, clătinați de vântul potrivnic al dușmanilor de tot felul și înfricoșați de furtunile necazurilor ce ne împresoară adesea, problematizăm și noi, asemenea aceluia: «Vom putea, oare, scăpa din acestea? Cum ar trebui să procedăm?» Sunt întrebări pe care și le-a pus și Apostolul, și la care Mântuitorul Hristos i-a răspuns îndemnându-l să calce cu încredere pe apă ca pe uscat; adică, să străbată lumea aceasta, așa cum este ea, cu bărbăție, credință și speranță. Ce face Apostolul? Când vede că se afundă și nu mai poate merge, strigă după ajutor − „Doamne, scapă-mă!” −, iar Domnul Se dovedește IZBĂVITOR și MÂNTUITOR.

Prin urmare, speranța noastră izvorâtă din evanghelia de astăzi este că Dumnezeu nu stă izolat undeva „în larg”, după cum cred unii, că Se află undeva departe, neinteresându-L prea mult viața noastră personală, cu faptele ei bune sau rele și neluând seama la fiecare dintre noi. Evanghelia de astăzi îi contrazice pe toți aceia care văd în El un Dumnezeu „îndepărtat”, „necunoscut” ori „impersonal”. Nălucă li s-a părut și Ucenicilor, în prima fază! Himeră li se pare unora, în general! „Entitate” indefinită ori „simplă energie” altora. Ba chiar o utopie, zic unii, în necredința lor!…

Crezul nostru, însă, ne spune că Dumnezeu este PĂRINTELE Care ne învață „să mergem”, să străbatem marea și furtunile acestei vieți, Care ne sprijină și ne dă mână de ajutor ca lui Petru, Care ne ridică din valurile deznădejdii și ale căderilor de tot felul. Speranța noastră, ascultând evanghelia de astăzi, ne asigură că Dumnezeu este Ființă și Persoană, deopotrivă Stăpân și Prieten, capabil și, în același timp, gata de a relaționa cu noi, dornic de a ne îndruma și a ne ajuta să ajungem la limanul cel lin al salvării și mântuirii noastre.