Fericitul părintele nostru Luca s-a născut în cetatea Tavromeniei din eparhia Siciliei. Și, fiind încă tânăr ca de optsprezece ani, avea mintea înțeleaptă și se ducea mereu la casa lui Dumnezeu, făcându-se ascultător și următor al dumnezeieștilor cuvinte. Iar când părinții lui s-au sfătuit să-l însoțească cu femeie, el, sculându-se noaptea și ducându-se într-un loc neumblat, s-a sălășluit cu fiarele. Apoi, petrecând nemâncat patruzeci de zile, s-a învrednicit dumnezeieștii și îngereștii vederi și descoperiri. Deci ducându-se la mânăstire, s-a îmbrăcat în schima îngerească. Acolo, supunându-se la aspră petrecere – căci gusta la trei-patru zile pâine și apă și nicidecum nu se odihnea -, a petrecut optsprezece luni. De aici plecând, a mers cu un monah în muntele Etna, hrănindu-se cu ierburile ce se aflau acolo. El dormea puțin, avea numai o haină și umbla desculț.
Apoi și-a pus hotar și rânduială cu dinadinsul să nu iasă din chilie până când nu va sfârși toată Psaltirea de citit. După aceea săvârșea rânduiala ceasului al treilea, iar în restul zilei se apuca de lucru până ce sosea vremea ceasului al șaselea; și după ceasul al șaselea, se îngrijea de puțină mâncare și de cealaltă pravilă. Astfel petrecând, s-a învrednicit de mare dar de la Dumnezeu și de dezlegarea cuvintelor celor greu de înțeles încât oricine îl auzea, zicea, mirându-se: “De unde știe acesta carte, nefiind învățat?” Și după aceasta, prin descoperire, s-a dus la un oarecare loc și adunând doisprezece monahi se îngrijea de mântuire. Pentru aceeași pricină, s-a dus și la Bizanț și cercetând casele monahilor, sfătuindu-se cu părinții, s-a dus până la Corint. Acolo, într-un sat oarecare, locuind nu mai mult decât șapte luni, a adormit în pace.
