După ce a aranjat cât de cât chilia, s-a mutat în ea la sfârșitul lui mai 1979, iar după câteva zile a primit prima vizită cerească. Era 2 iunie (c. v.) și voia să vadă ce Sfânt se prăznuiește în acea zi, ca să facă Vecernia cu metanierul[1]. Fiindcă Mineiele, pe care le adusese de la Chilia Cinstitei Cruci, erau încă în cutii, și-a căutat ochelarii, ca să citească scrisul cu litere mici dintr-un calendar de buzunar, pe care îl avea la îndemână. A căutat mult timp, dar nu i-a găsit, așa că, în cele din urmă, a început Vecernia. Către Sfinții care se prăznuiau în acea zi se ruga cu metanierul astfel: „Sfinților ai zilei, rugați-vă pentru noi”. La slujba de noapte, după ce a căutat din nou vreme de trei sferturi de oră ochelarii și tot nu i-a găsit, a început să se roage la fel: „Sfinților ai zilei, rugați-vă pentru noi”. Deodată, s-a arătat înaintea sa un Ofițer strălucitor, care s-a apropiat de el cu bunătate și cu dragoste părintească și l-a umplut de o bucurie de nedescris. Părintele Paisie a prins curaj și l-a întrebat:
— Unde ați slujit și cum vă numiți?
— Sunt Sfântul Luchilian, i-a spus acela.
Părintele Paisie nu a auzit bine și a întrebat din nou:
— Sfântul Longhin?
— Nu, Sfântul Luchilian, i-a răspuns Ofițerul.
Fiindcă Starețul nu-și amintea să existe un Sfânt cu un astfel de nume, l-a întrebat din nou:
— Sfântul Luchian?
— Nu, Sfântul Lu-chi-li-an, a repetat Sfântul, pronunțând cuvântul pe silabe.
— Am primit și eu răni în război, a spus Cuviosul.
Atunci Sfântul Luchilian s-a întors către un doctor tânăr, în halat alb, care se afla în spatele său, și i-a spus să-l cerceteze pe Cuviosul. Acel doctor tânăr, înalt de statură și cu fața albă și delicată era Sfântul Panteleimon, ocrotitorul Schitului Cutlumușului, care se află în apropierea Chiliei Panaguda[2]. Așadar, după ce l-a consultat, i-a spus Sfântului Luchilian diagnosticul: „Rănile s-au vindecat. Trebuie să avem în vedere diploma”. După plecarea celor doi Sfinți, Cuviosul a simțit o mare bucurie și o îndoită odihnă. Apoi a căutat mai bine ochelarii și, după ce i-a găsit, s-a uitat în calendar și a văzut că în acea zi se făcea pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian! „Este vie prezența Sfinților”, scria într-o scrisoare de-a sa, „și când noi nu-i găsim, ne găsesc ei pe noi! Sfântul, încă și acum, mă satură cu dragostea sa și mă odihnește sufletește și trupește cu bucuria paradisiacă pe care mi-a dat-o”.
[1] Când una dintre slujbele zilnice se face cu metanierul, ne rugăm cu metanierul și la Sfântul zilei.
[2] Cuviosul, văzând chipul Sfântului Panteleimon din Icoana de la Biserica mare a schitului, a spus că întocmai cu acest chip i se arătase Sfântul.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
