În anul 1905, Părintele Siluan a petrecut câteva luni în Rusia, vizitând mai multe mănăstiri. În una din călătoriile sale cu trenul, a stat în fața unui negustor care, la un moment dat, cu un gest foarte prietenesc, și-a deschis tabachera de argint oferindu-i Părintelui Siluan o țigară. Părintele Siluan a mulțumit, dar a refuzat să ia.
Negustorul îl întrebă atunci:
„Părinte, refuzi să iei fiindcă crezi că fumatul e un păcat? Dar fumatul e, uneori, de ajutor în clipe grele. Fumatul te relaxează și-ți oferă o pauză de câteva minute. Fumatul te ajută uneori să-ți termini treaba mai ușor, e un pretext pentru o convorbire și, în general…”
Și așa mai departe, tot încercând să-l convingă pe Părintele Siluan să ia o țigară.
În cele din urmă, Părintele Siluan se hotărî să-i răspundă:
„Înainte să-ți aprinzi țigara, roagă-te și spune o dată «Tatăl nostru»”.
Auzind acest îndemn, negustorul răspunse: „Să rostesc o rugăciune înainte de a aprinde o țigară… mi se pare, cumva, că nu e potrivit”.
La care Părintele Siluan replică imediat:
„Cel mai bine e să nu faci nimic din cele ce nu pot fi precedate de o rugăciune”.
Preluată de la Părintele Teodor Ciurariu.
Puteți citi și:
Acatistul Cuviosului Siluan Athonitul
Slujba Cuviosului Siluan Athonitul – Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu
Despre testamentul principal al Cuviosului Siluan Athonitul
Paraclisul Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Siluan Athonitul
1 comment
Comments are closed.