– Gheronda, când îmi vin gânduri de mândrie şi de osândire, încerc să-i îndreptăţesc pe ceilalţi. Aceasta înseamnă cădere sau luptă?
– E luptă. Dacă cineva stă şi cască gura şi intră o muscă în ea, o va scuipa. Dar mai bine este să fie atent să nu-i intre musca în gură.
– Adeseori însă îi osândesc pe ceilalţi văzând ce fac.
– Nu poţi să nu vezi ce se întâmplă în jurul tău. Trebuie însă să dobândeşti discernământ, astfel încât să le acorzi celorlalţi circumstanţe atenuante şi să-i îndreptăţeşti. Atunci îi vei vedea într-o lumină bună.
– Gheronda, în timpul slujbei mă luptă gândurile pentru faptul că o maică nu vine la strană să cânte, o alta cântă încet, şi ajung să osândesc mereu.
– Bine, dar nu te gândeşti că poate acea maică este obosită sau a durut-o ceva şi nu a mai putut dormi, şi de aceea nu cântă? Cunosc maici care, chiar dacă sunt atât de bolnave încât nu-şi pot târî picioarele din cauza febrei, se străduiesc să nu se vadă lucrul acesta, ca să nu li se spună să plece de la ascultarea pe care o fac şi astfel să nu o împovăreze pe o altă maică, care să vină în locul lor la ascultare. Aceasta nu te mişcă deloc?
– Mă mişcă, Gheronda, dar nu reuşesc întotdeauna să îndreptăţesc o maică atunci când se poartă urât.
– Te-ai gândit vreodată că e posibil ca acea maică să se poarte urât ca să-şi ascundă virtutea? Eu cunosc oameni care fac înadins neorânduieli şi sunt defăimaţi de aceia care nu se ocupă de ei înşişi. Sau se poate ca o maică să se poarte urât pentru că este obosită, dar se căieşte îndată. Tu o osândeşti, pe când aceea deja s-a pocăit pentru purtarea ei urâtă. În ochii oamenilor este umilită, însă în ochii lui Dumnezeu este la înălţime.
– Gheronda, îmi vine greu să mă pun în situaţia celuilalt ca să-i găsesc îndreptăţire.
– Să-l priveşti cu durere pe cel care greşeşte şi să-L slăveşti pe Dumnezeu pentru că în Ziua Judecăţii s-ar putea ca Dumnezeu să-ţi spună: „Eu, copilul Meu, ţi-am dat atâtea, însă tu de ce Mi te-ai purtat fără îndurare?”. Să ai o vedere mai largă asupra lucrurilor. Să te gândeşti la trecutul omului, la prilejurile care i s-au dat pentru a se face mai bun şi la avantajele pe care le-ai avut şi tu, dar nu le-ai pus în valoare. În felul acesta vei fi mişcat sufleteşte de darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu, Îl vei slăvi şi te vei smeri, deoarece nu te-ai arătat vrednic de ele. Totodată vei simţi dragoste şi durere pentru fratele care nu a avut avantajele tale şi vei face pentru el o rugăciune din inimă.
Există oameni care săvârşesc crime grozave, dar au multe circumstanţe atenuante. Cine ştie cum sunt aceşti oameni înaintea lui Dumnezeu? Dacă nu ne-ar fi ajutat Dumnezeu, poate că şi noi am fi ajuns nişte tâlhari. De pildă, un ucigaş a făcut douăzeci de crime, iar eu îl osândesc, dar nu mă gândesc ce trecut a avut. Cine ştie câte crime a făcut tatăl său? Câte furturi l-au pus să facă de mic… După aceea, când a fost tânăr, câţi ani o fi trăit în puşcării şi câte ticăloşii o fi învăţat de la alţi puşcăriaşi mai experimentaţi. Se poate ca el să fi avut ocazia să săvârşească nu douăzeci de crime, ci patruzeci, dar s-a abţinut. Pe când eu, cu ereditatea şi cu educaţia pe care le am, ar trebui să fac acum minuni. Am făcut? Nu. Prin urmare, nu am cuvânt de apărare. Dar chiar de săvârşeam douăzeci de minuni – însă puteam face patruzeci – tot n-aş avea cuvânt de apărare. Cu aceste gânduri alungăm osândirea şi ne înmuiem inima cea împietrită.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
