– Părinte, de multe ori, atunci când mi se face o observaţie, mi se pare că trebuie să dau explicaţii şi spun: „Da, aşa este, dar…”.
– Ce-ţi trebuie pe „dar”? „Dar” nu are… sare şi pe toate le preschimbă în sensul cel rău. Să spui: „Iartă-mă! Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre altă dată voi lua aminte”.
– Părinte, atunci când cineva trage o concluzie greşită despre o acţiune a mea, trebuie să explic cum am acţionat?
– Dacă ai putere duhovnicească, adică smerenie, să primeşti cum că tu ai greşit şi să nu vorbeşti. Lasă ca să te îndreptăţească Dumnezeu. Dacă nu vorbeşti tu, va vorbi Dumnezeu după aceea. Vezi, Iosif[1], atunci când fraţii lui l-au vândut, oare a spus: „Sunt fratele lor; nu sunt rob. Tatăl meu mă iubea mai mult decât pe ceilalţi copii ai lui”? Nu a vorbit, dar după aceea a vorbit Dumnezeu şi l-a făcut împărat[2]. Ce crezi? Oare Dumnezeu nu poate descoperi adevărul? Şi dacă Dumnezeu descoperă adevărul pentru folosul tău, bine. Dar dacă nu-l descoperă, tot pentru folosul tău va fi. Când te nedreptăţeşte cineva, să te gândeşti că nu te nedreptăţeşte din răutate, ci pentru că aşa a văzut el lucrurile. Apoi, dacă nu are răutate, Dumnezeu îl va vesti, va înţelege că a nedreptăţit şi se va pocăi. Numai atunci când există răutate, Dumnezeu nu vesteşte, pentru că frecvenţa în care lucrează Dumnezeu este smerenie-dragoste.
– Părinte, este bine să cer explicaţii după o rea interpretare?
– Ţi s-a stricat gândul cel bun?
– Nu.
– Dacă nu ţi s-a stricat gândul, nu este nevoie să-ţi explice nimeni. Dacă ţi s-a stricat, atunci este bine să ţi se dea o explicaţie, ca să nu se strice şi mai mult.
– Părinte, dacă nu explici ca să te îndreptăţeşti pe tine, dar spui cum ai înfruntat o oarecare împrejurare, cum ai acţionat etc.?
– Nu-i nevoie. Este mai bine să spui: „Iartă-mă” şi să nu explici. Numai dacă ţi se cere să dai explicaţii, atunci cu smerenie să spui cum s-a întâmplat.
– Părinte, când anume trebuie să explice cineva?
– Când apare o rea interpretare care îi priveşte pe alţii, atunci se impune o explicaţie ca să fie ajutată situaţia. Sau când cineva este sensibil, are şi puţin egoism şi nu poate suporta învinuirea dacă nu vorbeşte; atunci este mai bine să explice cum a acţionat.
– Părinte, uneori nu putem deosebi îndreptăţirea de explicaţie.
– Îndreptăţirea nu aduce odihnă în suflet, în timp ce explicaţia aduce odihnă şi pace.
[1] Fac. 37, 20 ş.u.
[2] Fac. 41, 41.
