De ce cinstim Sfinții? Șapte precizări după blasfemia de la Iași

Preot Ioan Istrati
“Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalm 67,36)
La textul meu îndurerat de blasfemia de la Iași, s-au activat sute de ne-ortodocși.
7 precizări.
1. Cuvântul sectant nu este derogativ sau jignitor, el exprimă ruperea de Biserica oficială de 2000 de ani. Sectanții sunt de fapt neo-protestanții care s-au inventat acum 200 de ani. Sute de secte. Toate resping Crucea, preoția, Sfinții, Maica Domnului, Sfintele Taine, Icoanele, Moaștele etc., care se cinstesc dintotdeauna în Biserică.
2. Ereziile de-a lungul celor două mii de ani au atacat mereu Biserica Una, care a cinstit mereu pe Sfinți. Altarele Liturghiei au fost ridicate de primii creștini pe mormintele martirilor. Moaște.
3. Unul Sfant este Hristos și El dăruiește din sfințenia Sa oamenilor care-L iubesc. El e Capul Bisericii, iar oamenii sunt Trupul Lui. Același sânge circulă în cap și în trup.
4. Toți scriu să citim Biblia. Biblia e o colecție de cărți revelate păstrate de Biserică, nu de secte, Cuvântul lui Dumnezeu și în ea vedem cum oamenii sfinți trebuie cinstiți căci s-au unit cu Unul Sfânt Iisus Hristos. “Sfinții vor judeca lumea”.
5. De unde ai, sectantule, Biblia? Ți-a venit din Cer? A fost păstrată de Biserica Sfinților 2000 de ani, care a cinstit pe Sfinți și Moaștele lor.
6. Nu incit la ură. Iubesc pe toți oamenii. Mai ales pe cei ce au nevoie de ajutor în a înțelege iubirea lui Dumnezeu revărsată prin Hristos în oameni.
7. Care s-a simțit jignit, iertați-mă vă rog. Îl iubesc pe Hristos și dacă Îl iubiți, veți înțelege. Citiți 2000 de ani de creștinism și cum s-a păstrat Scriptura, cum s-au născut cultele protestante etc.
P.S.
Ceea ce m-a întristat nu a fost mulțimea de eterodocși care își susțin (normal) credința lor, ci mizeria scabroasă a unor specimene care nu cred în Dumnezeu deloc și spurcă iubirea. Ăștia înjură, drăcuie, grohăie, blestemă. I-am blocat pe toți.
Profilul lor:
Bărbat, bătrân, bădăran, comunist, îmbuibat cu ateism, protejat de ciuma comunistă, frustrat că nimeni nu mai dă doi bani pe el în noul ev, nostalgic, schimonosit de ură.
Trebuie o nouă Evanghelizare a poporului român. Cu Evanghelia pe care Biserica o are de 2000 de ani.
