De ce Dumnezeu nu îi omoară pe răufăcători?

 – De ce Dumnezeu nu îi omoară pe ucigaşi, eretici, revoluţi­onari, desfrânaţi încă de când se află în pântecele mamei lor, pentru a le mântui sufletele de gheena focului şi a-i scăpa pe alţii de reaua lor influenţă?

 – Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este condiţia necesară pentru mântuirea noastră. Dacă Dumnezeu v-ar asculta sfatul, atunci ar mai rămâne pe Pământ atâţia oameni câţi sunt pe Lu­nă. Înainte-vederea dumnezeiască permite dezvoltarea binelui şi a răului, altfel voinţa omenească ar fi o ficţiune.

 – V-am pus întrebarea despre eretici, revoluţionari, sinu­cigaşi etc., spunând că este mai bine pentru ei să moară în pântecele mamei pentru a nu simţi întreaga putere a focului gheenei. Răspunsul dumneavoastră la această întrebare mi-a stârnit nedumerire. După logica dumneavoastră, reiese că omul este judecătorul său şi Dumnezeu nu Se amestecă în viaţa şi în sfera duhului liber al omului. Acest lucru seamă­nă cu deismul şi agnosticismul. Ajutaţi-mă să mă lămuresc asupra acestei probleme.

 – Dacă înainte-vederea lui Dumnezeu l-ar osândi pe păcă­tos mai dinainte, atunci voinţa liberă ar fi una aparentă. Darul voinţei libere oferă condiţii pentru dezvoltarea binelui şi ră­ului. Dumnezeu nu face o selecţie mai înainte de vreme asu­pra umanităţii.

Previous Post

Fiți sensibili!

Next Post

Monahul trebuie să arate vieţuire vrednică de schimă; căci cel care nu petrece potrivit schimei nu e monah. Şi cum că bătrâneţea după Dumnezeu se vădeşte din felul de viaţă şi nu din mulţimea anilor – part.1

Related Posts
Total
0
Share