A fost odată ca niciodată… așa încep toate poveștile copilăriei, care par să rămână de cele mai multe ori doar în lumea imaginației. Și totuși, unele povești sunt mai mult decât simple basme, căci ele se înrădăcinează în istorie și-n credință, având puterea de a ne călăuzi viețile pe drumul către Împărăția Cerurilor. În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, când dorul de casă și de tradiții devine tot mai intens, o astfel de „poveste” vine să ne amintească iarăși de curajul nemărginit, de credință și de dreapta mărturisire a lui Hristos. Este povestea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, prăznuită pe 4 decembrie, una dintre cele mai iubite și cinstite Mucenițe din calendarul nostru ortodox. Cu acest prilej, ne-am gândit să vă aducem înainte câteva detalii legate de viața și de martiriul ei și să vă răspundem, totodată, la întrebarea din titlu – deseori enunțată în preajma prăznuirii Sfintei Varvara de la începutul lui decembrie: de ce este ea considerată ocrotitoarea minerilor? Aflați în rândurile de mai jos!
Tânăra crescută într-un turn
Provenind dintr-o familie păgână de rang înalt, Sfânta Varvara a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în cetatea Heliopolis din Egipt. În această perioadă, Imperiul Roman era condus de împăratul Maximian, care, împreună cu alți împărați romani, a instituit o prigoană severă împotriva creștinilor, astfel că martiriul devenise deja o realitate comună pentru mulți dintre primii creștini. Sfânta Varvara provenea dintr-o familie înstărită: tatăl ei, Dioscor, era un om bogat, învățat și adept al religiilor păgâne. Deși trăia într-o lume păgână, Sfânta Varvara a fost chemată de Dumnezeu să-L mărturisească pe Hristos, iar acest lucru o va pune în conflict direct cu tatăl ei și cu autoritățile imperiale.
Dioscor, preocupat de frumusețea fiicei sale și de faptul că aceasta ar fi putut atrage atenția celor din jur, a hotărât să o izoleze de lume. Cum? A construit un turn în care Varvara să trăiască singură, ferită de ochii lumii. Cu toate acestea, izolarea a avut efecte paradoxale asupra Sfintei Varvara. În acest turn, în singurătate, tânăra a început să caute adevărul despre sensul vieții și despre creația acestei lumi, în general. Răspunsurile pe care le-a primit de la slujitorii tatălui său, care o îndrumau spre adorarea zeilor păgâni, nu au reușit să o mulțumească. Astfel, ea ajunge să își descopere singură adevărul, conștientizând că la baza întregii lumi nu stau zeii făcuți de mână omenească, ci Dumnezeul creștinilor, Creatorul tuturor lucrurilor. În acest moment, Varvara a devenit creștină, alegându-L pe Hristos ca singurul Dumnezeu.
În ciuda dorinței tatălui său de a o căsători cu unul dintre tinerii nobili ai vremii, Sfânta Varvara a refuzat cu fermitate toate cererile de logodnă. Ea nu dorea să fie legată de lumea aceasta și de iubirea pământească, ci dorea să își dedice întreaga viață lui Dumnezeu. Cuprinsă de dorința de a-L urma pe Hristos, Varvara s-a botezat în taină, devenind o mărturisitoare neclintită a credinței creștine.
Odată, când tatăl ei a poruncit să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fericita Varvara a cerut să se facă trei ferestre, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatăl ei s-a repezit să o omoare cu sabia, dar ea, fugind, a plecat şi s-a ascuns în munţi, dar a fost prinsă și predată stăpânitorului cetății, Martinian. Aici, mărturisirea ei a atras torturi cumplite. Rănile Sfintei, vindecate în mod minunat prin Harul lui Dumnezeu, au fost mărturie pentru tânăra Iuliana, care a ales și ea să îmbrățișeze credința creștină, devenind părtașă la suferințele Sfintei Varvara. În cele din urmă, cele două Mucenițe au fost condamnate la moarte prin decapitare.
Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor
O versiune târzie a vieții Sfintei Varvara relatează că, în timpul fugii sale de tatăl său, aceasta s-ar fi refugiat într-o mină de argint din Laurium, Grecia. Se spune că, în perioada petrecută printre mineri, Sfânta s-a rugat pentru ca Dumnezeu să-i ocrotească, iar rugăciunile sale i-au salvat de multe accidente și nenorociri. După martiriul ei, minerii din Laurium au considerat-o ocrotitoarea lor spirituală, tradiția păstrându-se până în zilele noastre nu doar în Grecia, ci în toată lumea ortodoxă. Această legătură dintre Sfântă și minerit este întărită și de faptul că ea este deseori considerată o protectoare împotriva morții subite și a catastrofelor, aspecte cu care minerii se confruntă de multe ori.
În țara noastră, Sfânta Varvara este cunoscută și prin intermediul numeroaselor legende care circulă despre ea, multe dintre ele legate chiar de modul apare în care îi ocrotește pe mineri și pe cei care lucrează în adâncurile pământului. Una dintre acestea spune că, mai demult, minerii din zona Văii Jiului lucrau toată săptămâna, fără oprire, iar duminica era singura zi de odihnă. Însă, într-o zi de iarnă, când toți minerii erau la muncă în subteran, s-a auzit un glas puternic: „Nu mai dați, mă doare, nu mai dați!”. De fiecare dată când își începeau munca, glasul acela le lua puterea din brațe. Dintr-o dată, din grămada de cărbuni, s-a ivit o tânără frumoasă, care i-a mustrat: „De ce lucrați azi, în ziua mea de cinstire? Nu știți că am puterea să surp mina și tot eu pot să vă apăr de nenorociri? Eu sunt Varvara și vă păzesc viața din clipă în clipă, iar voi nu îmi respectați ziua!”. Atunci, peretele de cărbune înghițit-o, lăsându-i pe mineri fără putere. Niciunul dintre ei nu a mai lucrat în acea zi. Era 4 decembrie. De atunci, ziua aceasta a devenit o zi de mare sărbătoare, transmisă din tată în fiu: ziua Sfintei Varvara.
Astfel, de multă vreme, în Valea Jiului, minerii participă anual pe 4 decembrie la slujbe în Bisericile din apropiere și din interiorul minelor, urmate de un parastas pentru minerii trecuți la Domnul. În Petroșani are loc un pelerinaj și după Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica Sfânta Varvara, iar în Târgu Jiu și județul Gorj se organizează slujbe de mulțumire în această zi. La salina Cacica, în județul Suceava, există chiar o capelă amenajată în subteranele minei, cu hramul Sfintei Varvara. Se poate spune că este o Bisericuţă cu tot ce trebuie: Altar, Icoane, candelabru, amvon şi balcon pentru cor, Altarul şi amvonul fiind sculptate în sare masivă. Înainte de a pătrunde în adâncurile salinei, minerii se adunau zilnic în fața capelei Sfintei Varvara, rugându-se lui Dumnezeu pentru ocrotirea lor în timpul orelor de muncă de peste zi, iar la întoarcere, se strângeau din nou pentru a înălța rugăciuni de mulțumire.
Așadar, cinstirea Sfintei Varvara de către minerii din diverse colțuri ale lumii este un exemplu elocvent al modului în care Biserica și tradițiile creștine au transformat suferința martirilor în nădejde și-n rugăciune către Bunul Dumnezeu. Alegerea unui Sfânt ocrotitor de către fiecare breaslă de muncitori nu este doar un obicei tradițional, ci o manifestare a conștiinței că munca, atunci când începe și se sfârșește cu un gând de rugăciune, devine un mijloc de unire cu Dumnezeu.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
