Articole duhovnicești

Sfântul Nicolae se lasă fotografiat

  • 06/12/2017

În Samara, parohul Bisericii Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor, Sofia, preotul Vitali Kalaşnikov, îi cununa pe Serghie şi Olga. A doua zi, tânărul căsătorit a venit la biserică şi i-a arătat preotului o fotografie făcută în timpul cununiei, cu un aparat Polaroid obişnuit. În partea stângă a fotografiei se vedeau clar contururile unei figuri omeneşti, asemănătoare, după afirmaţiile preotului Vitali, cu Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni: aureola, barba, cutele veşmintelor…

Uimit, preotul s-a îndreptat spre unul din pereţii bisericii, unde era înfăţişat Sfântul Nicolae – era exact copia de pe fotografie! Singura diferenţă era că pe fotografie se vedea în mâna stângă a sfântului Potirul pentru Sfânta Impărtăşanie, iar în cea dreaptă, Evanghelia. Conform tradiţiei picturii bisericeşti ortodoxe, cu Potirul în mână este înfăţişat doar Sfântul Ioan de Kronstadt.

În fotografie chipul sfântului părea că plutea în văzduh, vizavi de peretele unde încă înainte de revoluţie era o sobă. Când după zece ani s-a reconstruit biserica, zidarii au tencuit peretele care nu avea nicio pictură.

Curioşi, slujitorii bisericii au hotărât să verifice dacă nu cumva a fost vreo coincidenţă. Ei au fotografiat acelaşi loc, unde a apărut chipul sfântului. Pe fotografii au văzut exact acelaşi lucru. Un fapt curios: biserica a fost sfinţită în 1898 cu hramul Nikolo-Sofiiski.

După această întâmplare, enoriaşii s-au adresat conducerii eparhiale, ca să-i fie întors bisericii numele vechi. (Andrei Polânski)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2004, p. 178)