De ce nu ne este dor de Hristos?

Ne este dor unul de altul, dar nu ne este dor de Hristos. Nu ne este dor și e foarte trist!

Iar Lui Îi este tare dor de noi. Înainte de a fi răstignit, le-a zis Ucenicilor: ”Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi”.

Lumea simte un gol și acesta este timpul necesar să se nască dorința. Dacă nu e dorință, nu vine Duhul Sfânt, nu vine dacă ești suficient. Dacă n-ai probleme, nu vine nimeni. E timpul dorinței!

Filosoful Leszek Kolakovski spune: ”Real este ceea ce este dorit cu o ardoare autentică”. Nu dorești, nu ai! Nu ești, nu ai niciun rost!

De ce nu-L dorim pe Hristos? Nu vine pentru că nu-L dorim! Așteptăm noi învierea morților și viața veacului ce va să fie? Nici pomeneală! Nu mai avem simțul că ne lipsește esențialul, că ne lipsește Dumnezeu. Fără El, realitatea de azi ne strivește zilnic. A rămas cu noi euharistic, sub chipul pâinii și vinului, dar tot nu-L dorim.

El zice: ”Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi”, noi nu avem acest dor de a-L mânca. Dumnezeirea vine în toată frumusețea ei și trăiește în viața noastră, la nivelul nostru, cu suferințele noastre, pe care le ia în fiecare Liturghie și le suportă. Dumnezeul face gesturi dumnezeiești în iadul nostru personal și-l repară încă o dată. Deci încă o dată: cine pe cine iubește?

Primul iubește Dumnezeu pe om! Nu-+I răspunzi pe măsură, nu ești pe măsură! Răspunzi unui Dumnezeu cu răspuns de Dumnezeu (”cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi”- ”cu dor am venit la Liturghie să mă împărtășesc, Doamne”) ești și tu după chipul și asemănarea răspunsului tău. Ești acel răspuns.

Aceasta este ecuația de veșnicie a iubirii: Iubire contra iubire. Iubire din iubire, simetrie divină.

Preot Adam

Previous Post

Eu sunt de vină | Pr. Ștefan Anagnostopoulos

Next Post

Apostolul zilei (II Timotei 2, 11-19)

Related Posts
Total
0
Share