De ce Sfinții Cosma și Damian sunt numiți „doctori fără de arginți”?

Primele rugăciuni creștine rămase de la Sfinții Apostoli și folosite în cultul liturgic încă din primul secol vorbesc despre Taina Sfintei Împărtășanii, ca fiind „medicamentul nemurii”. În acest context, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a fost numit „doctorul trupurilor și al sufletelor”, așa cum auzim în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu. Dacă spiritualitatea creștină a pus mereu accentul pe partea sufletească și pe vindecarea de patimi, nici trupul nu a fost lăsat deoparte.

Biserica a avut dintotdeauna rugăciuni care fac referire și la vindecarea trupească. Mai mult, în istoria Sfintei Biserici au existat Sfinți care au fost numiți „doctori fără de arginți”. Cei mai cunoscuți sunt Sfinții Cosma și Damian, trăitori la Roma la sfârșitul secolului al III-lea, pomeniți fiind de sinaxarul Bisericii Ortodoxe în ziua de 1 iulie. Crescuți în credința creștină, cei doi tineri romani au frecventat școlile timpului, dobândind de la Dumnezeu știința tămăduirii trupești și sufletești.

Au îmbinat în mod minunat știința vremii cu credința în Mântuitorul Hristos. „Aceştia, deprinzându-se la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Iar bunii tămăduitori de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri, de aceea au fost numiţi şi doctori fără de plată, căci numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă întru Hristos. Şi nu numai în singură Roma, ci şi prin cetăţile dimprejur şi prin sate mergând, şi pe cei bolnavi tămăduindu-i, pe mulţi îi întorceau la Hristos”, aflăm din Sinaxarul zilei.

Rugăciune și milostenie, Sfinții Cosma și Damian au rămas în istoria Bisericii drept „doctori fără de arginți” – ca unii care au știut să împartă dragoste, credință și vindecare.

Nicolae Pintilie

Sursa: http://doxologia.ro

Previous Post

Starețul Iosif Vatopedinul – Pocăința este îndatorirea noastră absolută

Next Post

Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Related Posts
Total
0
Share