Chiar dacă ne‑am sui până la Ceruri prin contemplație, nici aceasta nu este de la noi. Și chiar dacă peste puțin ne schimbăm, fără voia noastră, și ne vine o mare mâhnire și o nesuferită întristare, ca și cum am fi în iad, și credem că nu va pleca de la noi, ci până la moarte ne va chinui, și atunci trebuie să rămânem netulburați. Și precum atunci când ne‑am suit la Ceruri, ne‑am bucurat, tot astfel și când ne schimbăm și ne vine o întristare, să facem răbdare, fără să ne tulburăm și să cârtim.
Ci în pace să spunem gândurilor: „Părintele nostru are două locașuri, unul în Ceruri, al bucuriei și desfătării, și unul jos în iad, al suferințelor. Și atunci când vrea, ne suie în bucuria de sus sau ne coboară în cele de jos, ca să cunosc că, de vreme ce port acest trup de lut, sunt supus schimbării. Eu nu am nimic de spus, ci numai: Facă‑se voia Domnului meu în toți, în toate și pentru toate.
Și dacă mă va lăsa pentru totdeauna întru cele de jos, eu Îi spun:
– Preadulcele meu Mântuitor și Dumnezeule, eu nu am săvârșit niciun bine sau ceva plăcut înaintea Ta, ci ca un sârguitor lucrător al păcatului, sunt un fiu vrednic al iadului. Deci, dacă voi fi osândit, așa mi se cuvine. Numai Tu să nu fii supărat pe mine, ci să mă privești cu față veselă și atunci și iadul va deveni Rai luminos”. Și când spui acestea, se depărtează și mâhnirea și se face iarăși bucurie. Însă tu nu le spui ca să vină bucurie, ci le spui din inimă. Și câtă vreme ești în viață – așa cum am mai spus – niciodată să nu te încrezi în tine, chiar dacă te‑ai suit până la al șaptelea Cer și ai văzut toate tainele firii. De vreme ce porți trup, există frică și avem trebuință de pază. Numai după ce vei lăsa trupul mort, numai atunci să te bucuri că nu te vei mai schimba, ci tot ceea ce‑ți va da Domnul va fi al tău și nimeni nu ți‑l va lua. Căruia Se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Extras din Mărturii ale experienţei monahale – Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.
