Demonizarea copiilor

PREDICĂ LA DUMINICA a IV-a

A POSTULUI MARE

de (†) Mitropolitul Gheorghe Pavlidis al Niceii

„Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu” (Marcu 9, 17).

Cu lacrimi în ochi, cu inima sfâșiată, cu buzele pline de amărăciune, nefericitul tată își duce astăzi pe fiul său, epileptic, la Hristos. Este într-adevăr vrednic de milă. Cade la pământ, se lovește, scrâșnește din dinți, face spume, se aruncă în foc și în apă. Domnului I s-a făcut milă de el și l-a întrebat:

• De când suferă fiul tău?

• Din pruncie, a răspuns acela.

Tată, cum ai lăsat să treacă atâția ani și nu te-ai îngrijit, așa cum ar fi trebuit, să-și afle izbăvirea copilul tău cel bolnav? Dar despre marele Doctor, Hristos, abia acum ai aflat? Sau poate te-a ținut departe de El îndoiala, necredința? Atunci Domnul cu indignare mustră neamul necredincios, însă din milostivire pentru copilul bolnav și pentru tatăl îndurerat, poruncește:

• Aduceți-l la mine!

Și l-au adus pe copil la Hristos. Atunci Domnul a certat îndată duhul necurat care a plecat, numai după ce mai întâi l-a chinuit pe copil și l-a lăsat la pământ ca mort. Dar Hristos l-a luat de mână, l-a ridicat și l-a dat tatălui său, care cu emoție a văzut marea minune care i-a adus bucurie în casă.

Iubiților, Evanghelia de astăzi ne învață că datoria părinților este să-și ducă pe copiii lor la Hristos. Să vedem însă 1) De ce și 2) Cum îi vom duce la Hristos.

I. Deoarece sunt în primejdie

Nimeni dintre noi nu poate spune că primejdia nu este mare. Copilul crește și în același timp se înmulțesc și primejdiile. Răul, care este ereditar înlăuntru omului, îl îmbrâncește către păcat. Și de multe ori această presiune este atât de insistentă și dură. După aceea, societatea cu atracțiile ei înșelătoare, cu fermecătorul și ademenitorul cântec al „sirenelor”, cu luminile ei țipătoare, îl atrag și-l vrăjesc pe copil. Și fiindcă este fără experiență, cade în cursă ușor și uneori pentru totdeauna. După aceasta vine veșnicul nostru vrăjmaș, diavolul. Aprinde focuri în suflet, pricinuiește revoluție, pregătește lanțuri amare, construiește temniță întunecoasă. Și copilul? Dacă nu va fi păzit, dacă nu va fi luminat, dacă nu va fi sprijinit, va aluneca, va cădea, se va lovi și va fi robit. Așa s-a întâmplat și se întâmplă cu mulți tineri de astăzi. Au fost robiți de rău. Și-au început viața fără pază, cu abateri, fără a fi luminați, fără ajutor duhovnicesc. Apoi ajung ca tânărul din Evanghelie. „Fac spume la gură, scrâșnesc din dinți și înțepenesc”. Și nu este nevoie să se adeverească aceasta prin cuvinte, pentru că lucrurile vorbesc de la sine. O mulțime imensă de tineri ratați, de vagabonzi, de naufragiați, băieți și fete, adeverește că departe de Dumnezeu numai haos, prăpastie și moarte există. Iar acest adevăr tragic devine și mai limpede când alături de aceste ruine și zdrențe se pun cristalele, diamantele, crinii cei albi, voinicii lui Hristos, care au crescut în împărăția plină de lumină a lui Dumnezeu, au sorbit roua Cerurilor, s-au hrănit cu „mana” cea mântuitoare, au fost luminați cu lumina cea adevărată,, s-au înarmat cu armele credinței, l-au biruit pe vrăjmașul, pe „șarpele cel vechi” și au fost încununați cu cununa, pe care numai creștinii cei statornici o dobândesc.

De aceea trebuie ca părinții să-i ducă pe copiii lor la Hristos, ca să nu-i vadă mai târziu niște dărâmături și naufragiați zdrobiți, ci ca să-i vadă fericiți, cinstiți, încununați în viață cu decorația virtuții pe piept.

II. Știința cea grea

Însă educația creștină a copiilor este într-adevăr o știință grea. Copilul nu ne înțelege, ci se împotrivește adeseori. Factorii negativi, la care ne-am referit mai sus, îi creează multe piedici. Apoi există diferite caractere, uneori anormale și complicate. Aici va trebui răbdare, înțelepciune, multă luare aminte și mai multă rugăciune. Străduința părinților va trebui să se îndrepte în trei direcții.

1. Învățătura. Simplu, ușor, dulce, fără silă, fără încetare, de la primi pași ai copilului, va începe semănatul adevărului creștin. Prima grijă nu va fi mâncarea, îmbrăcămintea și cultivarea copilului, ci va fi punerea temeliei creștine. Mirul lui Hristos va trebui să cadă picătură cu picătură în sufletul copilului. Așa se va pregăti viața de mâine a copilului. Și iată, va răspândi mireasmă vasul său dacă-l vom umple cu mir, iar dacă îl vom umple cu petrol, petrol va mirosi. În toată viața sa se vor păstra primele semințe care au fost semănate încă de când era o făptură lipsită de griji și de răutate, cu ochi curați, care se închideau în lumile Sfinților și a celor neîntinați.

Se spune că Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, obișnuia să pună încă de timpuriu în mânuțele micului Grigorie Sfânta Scriptură, pe care acela o ținea cu multă evlavie. O deschide și-i citea din viața lui Hristos. Așa a crescut vulturul Bisericii. Acestui fapt se datorează măreția sa. Și toți ceilalți care s-au distins în viața lor ca oameni cinstiți și virtuoși. Iar aceasta se datorează educației creștine pe care părinții au dăruit-o tinerelor lor vlăstare. De la primii lor pași, de atunci și-au făcut inimile lor tron al lui Hristos.

2. Supravegherea. Nu este de ajuns numai învățătura. Ea desigur va lumina, va adăpa sufletul, însă este nevoie de o continuă supraveghere, deoarece primejdiile sunt multe și vin uneori chiar de acolo de unde nu te aștepți. Deoarece copiii sunt fără experiență și nu-și dau seama de amenințare, părinții sunt cei care trebuie să-i păzească. Vor urmări unde merge copilul, băiatul sau fata, cu cine se întâlnește. Nu trebuie să aibă încredere oarbă în prietenul sau în prietena copiilor lor. Apoi vor controla ce citesc, căci o broșură nepotrivită poate face un mare rău, îl poate otrăvi. Vor cerceta chiar și ce spectacole văd, căci există spectacole care pregătesc viitoare naufragii. Îi vor păzi pe copiii lor de „peripeții” premature.

Libertatea care există astăzi în subiectele de moralitate este un sfetnic rău. Copiii noștri sunt influențați, iau exemplu de la prietenii lor. Părinții care vor reușita și pricopseala în toate a copiilor lor, trebuie să fie niște străjeri veghetori. Vor acționa cu înțelepciune și pace, fără amenințări și pedepse deplasate. Ultima măsură vor fi sancțiunile, amenințarea, pedeapsa. Vor începe cu binele, cu convingerea, căci sufletul copiilor este sensibil și este nevoie de multă luare-aminte. Altfel îi putem vătăma.

3. Exemplul cel bun. Am spus învățătură și supraveghere. Corect. Însă amândouă acestea se vor pierde, dacă părinții nu vor da exemplul cel bun. Copiii sunt ca aparatul de fotografiat, întipăresc pentru totdeauna ceea ce văd. Și binele și răul. Înțeleg mult mai mult decât ne închipuim noi de obicei. Mediul familial liniștit, armonia părinților, viața lor virtuoasă, duhovnicia lor, comportamentul lor cumpătat și civilizat, bucuria și optimismul lor, exercită o înrâurire directă în sufletul copiilor. Așa cum și neînțelegerea, viața lor dezordonată și superficială, comportamentul lor față de alții nu întotdeauna cinstit și sincer, nepăsarea lor religioasă și, în general, viața lor familială anormală, influențează iarăși defavorabil sufletul copiilor. Sunt primele impresii pe care le primesc, care vor rămâne adânc încrustate înlăuntrul lor. Iar mâine vor copia exemplul părinților lor în propria lor viață.

Dacă ar ști părinții ce rău le pricinuiesc copiilor lor prin exemplul lor cel rău! Este ca și cum ar tăia cu lama venele ființelor pe care cândva le-au adus în lume și le-au hrănit cu sângele lor, cu lacrimile lor. Le taie venele și curge sânge… Părinților, nu dați copiilor voștri avere, dacă nu o aveți. Lăsați-i să trăiască în sărăcie. Dați-le mai bine exemplul cel sfânt și luminos. Este cel mai prețios dar al vostru.

Iubiților, în Strâmtoarea Panama există niște arbuști cu niște lăstari lungi care cresc; sunt diferiți copaci umbroși, care au o proprietate înfricoșătoare. Când le atinge omul sau animalul, se înfășoară în jurul trupului și îi sug sângele. Mulți călători au murit în felul acesta. De aceea le-au numit: Vițele diavolului. Dacă părinții vor să-i izbăvească pe copiii lor de aceste vițe aducătoare de moarte ale păcatului, pe care diavolul le-a întins peste tot, nu au altceva de făcut decât să-i povățuiască la Hristos încă de la vârsta lor pruncească.

Părinților, rugați-vă ca Domnul să-i binecuvinteze, să-i lumineze și să-i sprijine pe drumul virtuții. Iar această rugăciune a voastră va deveni pretext ca Hristos să reverse peste ei Harul Său, care va împodobi sufletele lor cu virtuți și binecuvântare. Numai Domnul îi poate izbăvi pe copiii voștri de aceste înfricoșătoare vițe ale păcatului, care sug sângele sufletului și aduc moartea.