– Părinte, se spune că la Sărbătoarea Sfântului Constantin unii joacă pe cărbuni aprinşi şi nu se ard. Ce este aceasta?
– Este şi drăcie şi escrocherie. Faptul că joacă ţinând o icoană sau crucea este neruşinare, este lepădare de credinţă. Se depărtează Harul lui Dumnezeu şi de aceea îi ajută diavolul. Mai este cu putinţă să nu le ajute diavolul şi după aceea? Li se justifică ajutorul lui!
Dar este şi viclenia dansatorilor care îi ajută. Aceştia merg de mai înainte şi pregătesc locul. Adică ard lemne de platan care fac multă cenuşă şi ştiu unde să calce atunci când joacă. De ce nu ard purnari sau comoră, care ţin jăratecul? Să le pregătească altcineva focul şi după aceea să meargă acolo şi să joace.
Cineva mi-a spus: „Minune! Dansatorii calcă peste foc şi nu se ard”. „De aceasta te miri? îi spun. Diavolii sunt în focul iadului şi nu se ard de ani şi veacuri. De aceasta să te miri, iar nu de cei care calcă puţin peste cărbuni şi cenuşă şi nu se ard”.
* Anastenaria = sărbătoare în timpul căreia se dansează pe cărbuni încinşi.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
