Evanghelia zilei (Matei 20, 17–28)

Fiii tunetului

„În vremea aceea, suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici și le-a spus lor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor și-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se și cerând ceva de la El. Iar El i-a zis: Ce voiești? Ea a zis Lui: Zi ca să șadă acești doi fii ai mei unul de-a dreapta și altul de-a stânga Ta, întru Împărăția Ta. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu știți ce cereți. Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu și cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezați? Ei I-au zis: Putem. Și El a zis lor: Paharul Meu îl veți bea și cu botezul cu care Eu Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și, auzind, cei zece s-au mâniat pe cei doi frați. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Știți că ocârmuitorii păgânilor domnesc peste ei și cei mari îi stăpânesc. Nu tot așa va fi între voi, ci acela care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru; și cel care între voi va vrea să fie cel dintâi să vă fie vouă slugă, după cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.”


Smerenia te înalță

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 44-45

„Nimic nu este atât de plăcut lui Dumnezeu cât a te număra printre cei din urmă. Acesta este începutul întregii filosofii. Omul smerit și cu inima zdrobită nu umblă după slava deșartă, nu se mânie, nu pizmuiește pe aproapele, nu are nicio altă patimă. Nu putem să ridicăm mâna împotriva cuiva, oricât ne-am strădui, dacă mâna ni-i zdrobită; tot așa, dacă ni-i sufletul zdrobit, nu putem să ne îngâmfăm, chiar dacă nenumărate patimi ne-ar porni spre mândrie. Când jelim o pagubă materială alungăm din suflet toate celelalte patimi sufletești; ei bine, cu mult mai mult ne vom bucura de această filosofie dacă ne jelim păcatele.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 755

„Nu te teme, dar, iubite, că-ți pierzi onoarea dacă te smerești! Oricât te-ai smeri, nu te poți coborî atâta cât S-a coborât Stăpânul Tău. Totuși coborârea aceasta a Lui a ajuns înălțarea tuturora și a făcut să strălucească slava Lui. Înainte de a Se face om, era cunoscut numai de Îngeri; dar când S-a făcut om și a fost răstignit, nu numai că nu I S-a micșorat slava aceea, ci a mai primit și alta, aceea că L-a cunoscut întreaga lume. Nu te teme, dar, că ți-ai pierde onoarea dacă te smerești. Prin smerenie slava ta strălucește și mai mult; prin smerenie ajunge și mai mare. Smerenia este ușa Împărăției cerurilor.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
218
Shares
Previous Post

O lecţie de Photoshop

Next Post

Despre Anastenaria

Related Posts