Despre blândețe

Însuşi Dumnezeu ne învaţă blândeţea şi smerenia, spunând: învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voas­tre. Învăţaţi, ne spune El – nu de la îngeri sau de la oameni, ci de la Mine Însumi, adică de la Înţelepciunea de Sus. Blândeţea se vădeşte în acestea: blând să-ţi fie mersul, blând să stai, blândă să-ţi fie privirea, blând cuvântul; pe toate acestea să le ai şi te vei arăta un adevărat creştin; felul în care te îm­braci, felul în care râzi, felul în care mergi dau mărturie despre aşezarea ta lăuntrică. Sufletul blând se înfrânează de la mânie şi nu se răzbună pe cel ce l-a întristat, chiar dacă are prilejul s-o facă; dacă este amărât de cineva, nu poartă supărare, ci dimpotrivă, se roagă pentru acela. Tot rod al blândeţii es­te a nu supăra pe nimeni, nici prin cuvânt, nici prin faptă şi nici prin poruncă ci a schimba inima celuilalt prin puterea propriului exemplu, după cuvântul Domnului: Spre cine voi privi, spune Domnul, dacă nu spre cel blând şi li­niştit. După cuvintele prorocului, Domnul îi va îndrepta pe cei blânzi la ju­decată şi îi va învăţa căile Sale. Domnul este plin de bunătate faţă de aleşii Săi şi îi va înălţa pe cei blânzi la veşnicele bunătăţi. Cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii (Psalmul 36, 11).

Poartă de grijă, înainte de toate, să dobândeşti smerenia. Ai smerenie atunci când ştii bine că nu ai nici o vrednicie aparte, atunci când ai o păre­re neînsemnată despre tine. Atunci când cineva îşi cunoaşte păcătoşenia şi neputinţa, nu se înalţă câtuşi de puţin în mintea sa, ci, dimpotrivă, se consi­deră pe sine cel mai rău, cel din urmă şi mai prejos decât toţi. Omul sme­rit cugetă că o virtute pe care o are nu este rodul strădaniilor sale, nu a do­bândit-o prin propriile puteri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu; el înţelege cu adevărat cuvintele Mântuitorului Hristos, Care spune: atunci când veţi fi făcut cele poruncite, să spuneţi: suntem robi netrebnici şi iarăşi: fără Mine nu puteţi face nimic.

Smerenia este temelia vieţii creştine. Luaţi aminte şi la aceasta: dacă vei începe, urmând cuvântului de mai sus, să fii atent la tine însuţi, diavolul invidios nu va suferi aceasta şi va porni asupra ta ispite, poate chiar prin întâi-stătătorul tău, pentru a-ţi sfărâma smerenia şi tăria. Sau îi va întoarce împotriva ta pe cei mincinoşi şi care n-au grijă de mântuirea lor. Aceştia vor începe să te mustre, să te batjocorească şi poate chiar să te pălmuiască. Te vor dispreţul, te vor urî şi-ţi vor pricinui multe amărăciuni. Însă tu să te alipeşti atunci şi mai mult de tăcere şi de smerenie. Păstrează neîncetat rugăciunea Domnului Iisus pe buzele tale şi în adâncurile inimii, ca să nu murmuri câtuşi de puţin împotriva lor şi nicidecum să nu-i superi. Primeşte-le pe toate cu mulţumire, gândindu-te: cum aş putea eu, ticălosul, să mă mânii în deşert împotriva fratelui meu? Aminteşte-ţi neîncetat de păcatele tale: căci chiar dacă nu ai pălmuit pe nimeni, totuşi ai mustrat, ai vorbit de rău, ai batjocorit, ai dispreţuit, şi prin diferite cuvinte ai nesocotit şi l-ai ră­nit pe aproapele tău. Şi nu uita că fiecare insultă pe care o aducem semenu­lui se răsfrânge asupra Însuşi Mântuitorului Hristos şi Îl răneşte. De aceea eşti dator să recunoşti din tot sufletul că meriţi mult mai mult decât suferi acum. Aminteşte-ţi de cuvintele pe care Mântuitorul Hristos le-a spus în legătură cu ajutorarea aproapelui şi care se aplică în egală măsură la orice cuvânt de insultă sau faptă împotriva sa: Ceea ce aţi făcut celui mai mic dintre fraţii Mei, Mie Mi-aţi făcut. Adu-ţi aminte de patimile şi de moartea Sa pe cruce; de marea Sa bunătate şi dragoste faţă de noi, pentru care rabdă nedreptăţile noastre. Gândeşte-te: cum poţi să nu înduri puţină amărăciune pentru dragostea Lui, mai ales că, neîndoielnic, El veghează asupra ta. Tre­buie numai să crezi. Dacă vei cugeta astfel şi vei răbda cu dragoste amără­ciunile, curând vei dobândi ajutorul şi mângâierea Mântuitorului Hristos.

Din îndrumările duhovniceşti ale Starețului Ilarion din Rusia