Despre Dumnezeu Fiul (XI)

192. Vorbește Sfânta Scriptură despre lipsa de păcat a Mântuitorului ?

Da. Chiar Iisus spune către Iudei: ” Cine dintre voi mă vădește pe Mine pentru păcat?” (Ioan VIII, 46). Iar Sf. Apostol Pavel arată că Iisus a fost fără de păcat, dar că în același timp a purtat neputințele noastre de pe urma păcatului și a fost ispitit. “Că n-avem arhiereu care să nu poată pătimi împreună cu neputințele noastre, ci ispitit întru toate după asemănare, fără de păcat (Evrei IV, 15).

193. A fost de trebuință pentru mântuirea noastră ca Iisus să fie fără de păcat?

Da. Numai fiindcă “păcat n-a făcut, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui” (I Petru II, 22). Iisus n-a murit pentru păcatele Sale, ci “pentru fărădelegile noastre”, răscumpărându-ne de ele (Is. LIII, 5, 9). Numai fiindcă a fost fără păcat, a putut da Tatălui o viața curată de ascultare, răscumpărând neascultarea noastră. Numai fiindcă a fost fără de păcat, moartea nu L-a putut ține, căci n-avea drept asupra Lui, ci a înviat, ca după El să înviem și noi toți, cei ce credem în El. Și numai fiindcă a fost fără de păcat, ne este și nouă pildă de viață neprihănită.

194. Care este articolul al IV-lea din Simbolul Credinței ?

Articolul al patrulea din Simbolul Credinței este: “Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit și S-a îngropat”.

195. Ce cuprinde acest articol ?

După ce articolul III ne-a spus că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca să ne mântuiască, articolul IV ne spune cum ne-a mântuit El, odată ce S-a făcut om. Căci a trebuit mai întâi ca Fiul lui Dumnezeu să Se faca om și apoi să ne mântuiască.

196. Când a început Iisus lucrarea de mântuire a omului? Trebuie să despărțim cu totul întruparea Domnului de lucrarea Lui mântuitoare?

Nu trebuie să le despărțim chiar de tot. Desigur, altceva este aprinderea focului și altceva fierberea apei. Dar apa începe să se încălzească, deci să înainteze spre fierbere, chiar din clipa aprinderii focului. Tot așa, altceva e întruparea și altceva lucrarea Lui, prin care ne-a mântuit. Totuși mântuirea noastră a început chiar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Căci chiar prin întrupare a făcut început firii noastre luată de El, fără de păcat. Dar ca să fie izbăvită de păcat firea tuturor celor ce voiau acest lucru, trebuia ca Fiul Lui Dumnezeu să-și dea firea Sa omenească la moarte pentru noi toți. Pe de altă parte, numai prin moarte a scăpat El firea Sa omenească și de slăbiciunile ei: de foame, de osteneală, de boală, de durere, de moarte. Răbdându-le toate acestea cu tărie până la capăt, a făcut firea Sa omenească mai tare ca ele, a scăpat-o de ele și totodată ne-a răscumpărat pe noi toți de păcat și de moarte.

Așadar, mântuirea începe cu Întruparea. Dar deplin ea se înfăptuiește prin moartea lui Iisus Hristos pe Cruce și prin invierea Lui. Biruința se câștigă prin luptă. Dar primul pas spre ea s-a făcut prin așezarea ostașilor în linie de bătaie. Sf. Atanasie spune: “După cum dacă un împărat coboară într-un oras și își ia locuința într-una din casele din el, nu numai că acest oraș primește o cinste mare, dar nici un dușman sau tâlhar nu îndrăznește să-l atace, căci chiar și numai prezența împăratului este pentru el o pavăză, tot astfel și Împăratul Cerurilor: din moment ce a coborât în ținutul omenirii noastre și a locuit într-un trup ca al nostru, toate atacurile dușmanului contra omului sunt sfârșite, iar stricăciunea este pierdută”.

197. De ce “S-a răstignit (Domnul) pentru noi” ?

În urma păcatului strămoșesc, toți oamenii erau supuși, pedepsei morții (Rom. V, 12), ca unii care disprețuiau slava lui Dumnezeu. În același timp moartea era urmarea slăbiciunii și a tulburării, intrate în firea noastră prin păcat, datorită faptului că firea noastră trăia potrivnic Legii lui Dumnezeu, care a fost așezată în toate și pe care trebuie să o păzească toate.

Dar iubirea lui Dumnezeu nu voia ca toți oamenii să se ducă la moarte veșnică. Însă nici nu putea lăsa nerestabilită în firea omenească Legea Sa. Unde nu e respectată o rânduială, e o tulburare necontenită, care alungă liniștea și face cu neputința statornicirea în bine.

Deci, numai așa puteau fi scăpați oamenii de pedeapsa morții, găsindu-se cineva, chiar din partea lor, care să restabilească în firea sa omenească respectul Legii dumnezeiești și să rabde pedeapsa morții cerută de slava dumnezeiască, dar nu pentru păcatul său, ci al tuturor oamenilor. Trebuia așadar, un om fără de păcat și în același timp un om care să valoreze cât toți oamenii și chiar mai mult ca toți oamenii laolaltă. Dintre oameni nu se putea ivi cineva care să îndeplinească aceste condiții. De aceea, în înțelepciunea Sa, a făcut Dumnezeu pe însuși Fiul Său, om fără de păcat. Acesta a restabilit prin viața Sa curată respectul Legii lui Dumnezeu în firea Sa omenească și prin moartea Sa a răscumpărat pe frații Săi de la pedeapsa morții. De aceea S-a răstignit Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Prin toate jertfele de animale dinainte de Hristos, oamenii căutau să dea lui Dumnezeu ceva, în schimb pentru viața lor. Dar viețile de animale erau de mai puțin preț decât viața lor. De aceea oamenii nu puteau scăpa prin ele. Trebuia o jertfă de același preț cu viața lor și chiar de un preț mai mare ca viața lor întinată. Jertfa aceasta a adus-o Fiul lui Dumnezeu ca om, vărsând un sânge mai de preț decât al tuturor animalelor și al tuturor oamenilor și răscumpărând prin el pe oameni de toate păcatele.

Crucea a fost altarul pe care s-a adus jertfa adevărată pentru oamenii din toate timpurile. Iisus a fost și jertfa adevărata și preotul care a adus-o, câștigând de fapt mântuirea noastră. “Iar Hristos venind Arhiereu bunătăților viitoare…, nici prin sânge de țapi și de viței, ci prin Sângele Său a intrat odată întru cele sfinte, veșnică răscumpărare aflând. Ca de vreme ce sângele taurilor și al țapilor și cenușa de junice stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățenia trupului, cu atât mai vârtos sângele lui Hristos, carele prin Duhul cel veșnic pe Sine S-a adus fără de prihană lui Dumnezeu, va curăți ființa voastră de faptele cele moarte ca să slujiți Dumnezeului celui viu” (Evrei IX, 11.14).

Iar Sf. CHIRIL al Ierusalimului zice: “Mântuitorul a suferit toate aceste patimi ca să împace prin sângele Crucii pe cele din Cer și pe cele de pe pământ (Colos. I, 20). Din pricina păcatelor eram dușmanii lui Dumnezeu și Dumnezeu hotărâse ca păcătosul să moară. Trebuia să se întâmple una din două: fie ca Dumnezeu, ca Unul ce-Și îndeplinește spusele, să-i omoare pe toți, fie să anuleze hotărârea, ca unul ce este iubitor de oameni. Totuși privește la înțelepciunea lui Dumnezeu! A menținut ca adevărată și hotărârea și și-a arătat cu putere și iubirea de oameni. În trupul răstignit pe lemnul Crucii, Hristos a luat păcatele, pentru ca prin moartea Lui noi să murim pentru păcate și să trăim pentru dreptate (I Petru II, 24). Nu era om de rând Cel ce a murit pentru noi. Nu era oaie necuvântătoare. Nu era înger numai, ci Dumnezeu întrupat. Nu era atât de mare nelegiuirea păcătoșilor, pe cât de mare era dreptatea Celui Care a murit pentru noi” .

Total
12
Shares
Previous Post

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul – 21. Se roaga în mijlocul gloantelor

Next Post

Despre Dumnezeu Fiul (XII)

Related Posts