Despre îndrăciţi

– Părinte, câţi diavoli erau în îndrăcitul din Gadara[1]?

– Diavoli mulţi[2], scrie Evanghelia. De aceea a spus îndrăcitul că numele lui este Legiune[3]. Şi uitaţi-vă, aşa cum într-un îndrăcit poate locui o mulţime de diavoli, tot astfel şi în inima celui credincios pot încăpea toţi Sfinţii. Dacă încape Hristos, cu cât mai mult sfinţii! Taine mari! Odată, pe când eram la Coliba Cinstitei Cruci, cineva a tras clopoţelul. Am privit pe fereastră şi, ce să văd? Un bărbat pe care-l urma o întreagă falangă de diavoli, un roi negru. Pentru prima oară am văzut un om stăpânit de atâţia diavoli. Era un medium. Amestecase rugăciuni ale Bisericii cu invocări ale diavolilor, cărţi creştine cu cele vrăjitoreşti şi după aceea l-au stăpânit diavolii. Înfricoşător! Mult m-am mâhnit.

Unii psihiatri consideră şi pe cei îndrăciţi bolnavi psihici, iar unii preoţi, pe unii bolnavi psihici îi consideră îndrăciţi. În timp ce un bolnav psihic, pentru a fi ajutat, trebuie să meargă într-un loc, iar un îndrăcit în alt loc. Cum să ajute un psihiatru pe cel îndrăcit[4]?

– Părinte, un îndrăcit este în stare să-şi dea seama ce a greşit de s-a îndrăcit?

– Da, îşi poate da seama, afară numai dacă nu a păţit ceva şi mintea lui, căci atunci este foarte greu să fie ajutat. Dacă este numai îndrăcit, te poţi înţelege uşor cu el şi-l poţi ajuta, dar trebuie să facă ascultare. Altfel cum va putea fi ajutat?

Odată a venit la Colibă unul din sudul Greciei, care fusese la hinduşi şi se îndrăcise. Spunea nişte hule şi făcea spumă la gură. Ochii îi erau larg deschişi, sălbatici. Îi spuneam: „Nu spune aceste hule, căci astfel îi chemi pe diavoli”, dar nu asculta. Iar pe de altă parte cerea să-l ajut. „Ajută-mă!, îmi spunea. Numai tu mă poţi ajuta”. „Ei, cum să te ajut? îl întrebam. Vrei să mă rog ca să te slobozeşti cu Harul lui Hristos, iar tu chemi pe diavoli. Du-te şi te spovedeşte, să-ţi citească exorcisme şi după aceea vino să discutăm!”. „Nu mă duc”, îmi spune. „Hai atunci înăuntru să te ung cu untdelemn din candelă”, îi spun. „Nu vreau! Vreau să mă ajuţi!”. Apoi s-a dus puţin mai departe şi a început să discute cu cineva. La un moment dat, pe când spuneam unui grup că Dumnezeu îngăduie încercările pentru mântuirea noastră, a început să strige de departe: „Mă, de ce spui că Dumnezeu lucrează pentru mântuirea oamenilor? Avem un tată în Cer, unul pe pământ şi mai sus este o căpetenie[5]”. „Încetează cu vorbele tale diavoleşti!”, îi spun şi am început să rostesc Rugăciunea lui Iisus. „Acum m-ai încurcat”, îmi spune. „Pleacă!”, i-am spus şi l-am îmbrâncit cât colo. S-a făcut ghem. „Tu cu cine eşti?”, mă întreabă. „Cu Hristos”, îi spun. „Spui minciuni, îmi zice, nu eşti cu Hristos, ci eu sunt Hristos şi tu mă baţi”. Diavolul i le arăta pe toate anapoda.

– Acestea le spunea diavolul?

– Da, diavolul, dar iată, Dumnezeu i-a dat curaj să vină până la Sfântul Munte. Ca să pornească din celălalt capăt al Greciei şi să vină în Sfântul Munte într-o astfel de stare, este lucru mare! Dar nu ascultă şi starea lui devine tot mai grea. Dacă ar face ascultare, ar putea fi ajutat.

[1] Vezi Lc. 8, 26 ş. u.

[2] Lc. 8, 30;

[3] Unitate militară romană care cuprindea de la trei până la şase mii de ostaşi.

[4] Stareţul spunea că cel bolnav psihic are trebuinţă de ajutorul medical al unui psihiatru bun şi credincios şi de ajutorul duhovnicesc al duhovnicului, în timp ce omul îndrăcit, atât timp cât îşi are toate minţile, are trebuinţă să afle în ce a greşit de s-a îndrăcit, să se pocăiască şi să se spovedească, pentru ca să se slobozească de diavol.

[5] Se referea la diavolul.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
28
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 7, 24-29; 8, 1-4)

Next Post

Viețile Sfinților – iulie, ziua 10

Related Posts