Iubirea dumnezeiască este dragostea desăvârșită față de Dumnezeu manifestată ca dor neîncetat de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu se naște în inima curățită, fiindcă în aceasta vine harul dumnezeiesc. Iubirea de Dumnezeu este dar dumnezeiesc dăruit sufletului curățit de harul dumnezeiesc care vine și se descoperă sufletului. Iubirea de Dumnezeu nu se naște la nimeni fără dumnezeiasca descoperire, fiindcă sufletul care nu a primit descoperirea nu are înrâurirea harului asupra ei și rămâne indiferentă față de iubirea dumnezeiască. Este cu neputință să se nască dumnezeiasca dragoste fără puterea dumnezeiască lucrând asupra inimii. Dumnezeiasca dragoste este lucrarea dumnezeiescului har sălășluit în inimă.
Iubitorii de Dumnezeu sunt atrași spre dumnezeiasca dragoste de harul dumnezeiesc care lucrează în inimile lor curate, care se descoperă sufletului și care le atrage către Dumnezeu. Iubitorul de Dumnezeu mai întâi el este iubit de Dumnezeu și abia apoi iubește și el la rândul lui. Iubitorul de Dumnezeu mai întâi a devenit fiu al dragostei și apoi acesta l-a iubit pe Tatăl ceresc.
Inima celui ce iubește pe Domnul niciodată nu doarme, ci pururea priveghează, din pricina prisosinței iubirii. Omul doarme din necesitatea firii, dar inima, priveghind, laudă pe Dumnezeu.
Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice despre dumnezeiasca dragoste: „Atât de tiranică este dragostea duhovnicească, încât nu cedează nici o clipă, ci este pururea în sufletul celui ce iubește și nu îngăduie ca nici un necaz sau durere să o biruiască”.
Sufletul care iubește pe Dumnezeu se lipește de El cu putere și în El se încrede și în El își pune toată nădejdea lui. Dragostea dumnezeiască duce sufletul la Dumnezeu și cu El vorbește ziua și noaptea.
Sufletul rănit de dumnezeiasca dragoste nu tinde spre nimic altceva decât spre cel mai înalt bine, și neglijează pe toate celelalte, și tot ceea ce nu este dragoste dumnezeiască îi repugnă.
Sufletul care iubește pe Dumnezeu are pururea în cuget cuvintele lui Dumnezeu, iar petrecerea lui este în curțile Lui. Când vorbește, spune minunile lui Dumnezeu și când deschide gura istorisește despre slava și mare cuviința Lui. Cântare și laudă trimite neîncetat lui Dumnezeu și Îl slujește pe El cu dor dumnezeiesc. Astfel dumnezeiasca dragoste a dispus către sine sufletul întreg, l-a dobândit sieși, l-a asimilat sieși.
Sufletul care iubește pe Dumnezeu l-a cunoscut pe El, iar cunoașterea Lui i-a aprins și mai tare dragostea față de El. Sufletul care iubește pe Dumnezeu a devenit fericit, fiindcă a dobândit dumnezeiasca dragoste care îi împlinește toate dorurile lui. Orice poftă, orice dorință, orice tânjire străină de dumnezeiasca dragoste este respinsă de el cu hotărâre ca josnică și nevrednică de el.
Cât de mult înalță sufletul dragostea față de Dumnezeu, transfigurată de dragostea lui Dumnezeu către noi! Această dragoste dumnezeiască, întocmai ca un nor ușor, înălțând sufletul, îl poartă la izvorul veșnic al dragostei, înaintea iubirii veșnice și îl umple pe el de lumină veșnică.
Sufletul rănit de dumnezeiasca dragoste pururea se bucură și se veselește, saltă și dănțuiește, fiindcă a aflat odihnă în dragostea Domnului ca la apa odihnei. Nimic dintre cele întristătoare ale lumii nu mai poate tulbura seninătatea și pacea lui și nimic din cele dureroase nu pot să-i răpească bucuria și veselia.
Sufletul iubitor de Dumnezeu, înaripat de dragoste, scapă cumva de sub puterea simțirilor trupești și iese cumva din trup și uită de sine însuși, pentru desăvârșita dăruire către Dumnezeu.
Dulceața netâlcuită a dumnezeieștii iubiri farmecă inima și pune stăpânire pe ea, iar mintea o ridică la Dumnezeu ca să se desfăteze de El cu veselie.
Dragostea față de Dumnezeu mijlocește înfierea, înfierea, îndrăznirea, îndrăznirea, gustarea, iar gustarea, foamea.
Sufletul cu care dragostea dumnezeiască s-a unit nu mai poate gândi nimic altceva, nici dori, ci suspinând mereu zice: „Doamne, când voi veni și mă voi arăta feței Tale”. Dorește sufletul meu să vină la Tine, Dumnezeule, cum dorește cerbul izvoarele apelor.
Așa este dumnezeiasca dragoste care stăpânește sufletul!
(Text extras din cartea Sfântul Nectarie, Morala creștină în curs de publicare la Editura Doxologia, traducere realizată după Apanta erga vol. IV, Atena 2010. Editura Doxologia)
