129. După facerea lumii Dumnezeu se îngrijește de ea?
Dumnezeu se îngrijește de lume. Această lucrare prin care Dumnezeu se îngrijește de lume se numește Pronie sau Providență. Prin Pronie, Dumnezeu păstrează lumea în totalitatea ei și fiecare lucru și ființa în parte, le ocrotește și le îndreaptă spre scopuri bune. Pronia sprijină orice lucrare bună. Ea a produs profeția în Vechiul Testament și planul mântuirii.
Ea se arată în toate lucrurile lumii, de la cele mai mici până la cele mai mari, pe care Dumnezeu le cunoaște și le îngrijește, cum ne spune Mântuitorul Însuși: “Căutați la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitnițe, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește (Matei VI, 26). “Au doar nu se vând două păsări pentru un ban? Și niciuna dintr-însele nu cade pe pământ fără de Tatăl vostru” (Matei X, 29). “Dumnezeu, zice Sf. Ioan Gură de Aur, nu numai că a adus la lumină zidirea, dar după ce a dus-o, o îngrijește. De zici Îngeri, de zici Arhangheli, de zici Puterile cele de sus, de zici toate cele văzute și nevăzute, toate acestea se bucură de Pronia Lui. Fără această lucrare, ele se duc, se scurg și pier.” Iar Clement Alexandrinul zice: “înfățișarea, ordinea și măiestria lucrurilor văzute ne arată Pronia dumnezeiască.”
Prin Pronie, Dumnezeu nu numai păstrează, dar și conduce lumea, care va primi o schimbare înspre mai bine. Sf. Efrem Sirul scrie despre Pronie astfel “Am văzut case și m-am gândit la gospodar. Am văzut lumea și am înțeles Pronia. Am văzut corabie fără cârmaci, scufundându-se. Am văzut faptele oamenilor neisprăvind nimic fără Dumnezeu, care le conduce. Am văzut cetăți și republici deosebite în constituția lor și am înțeles că toate există prin rânduiala lui Dumnezeu. Turma e de la păstor, iar creșterea tuturor pe pământ e de la Dumnezeu.”
Prin Pronie, Dumnezeu oprește răul și îl întoarce spre bine, cum ne spune Mărturisirea lui Dosoftei: “Cele rele le știe mai dinainte și le îngăduie Dumnezeu, dar Ei nu se îngrijesc de ele, pentru că nici nu le-a făcut. Dar odată întâmplate, ele sunt îndreptate spre ceva folositor de către nesfârșita bunătate, care fără să le fi făcut, le îmboldește spre mai bine cât este în puterea acestora”. Dumnezeu păstrează și conduce lumea, conlucrând cu puterile făpturilor, nu fără ele.
