5. Cine este îndreptățit să nădăjduiască în bunătățile făgăduite de Dumnezeu?
În bunătățile făgăduite de Dumnezeu este în drept să nădăjduiască tot creștinul care păzește poruncile lui Dumnezeu, precum și păcătosul care se pocăiește. “Nu tot cel ce-Mi zice Mie: Doamne! Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci cela ce face voia Tatălui Meu, Carele este în ceruri” (Matei 7, 21).
1. Creștinul căzut în păcat, dacă se căiește din toată inima și se pocăiește, poate nădăjdui în Dumnezeu. Proorocul Iezechiel ne încredințează că cel fără de lege de se va întoarce de la fărădelegile lui și va păzi poruncile, va face dreptate și mila, aceluia Dumnezeu îi iartă păcatele (Iez. 18, 21, 22). În adevăr pe Manase, împărat în Iudeea, care îndemnase poporul la închinarea idolilor, ucigând și mulți prooroci, Dumnezeu l-a dat în mâna vrăjmașilor care, încătușându-l în lanțuri, l-au dus rob în Babilon și l-au aruncat în temniță. El însă, căindu-se de nelegiuirile făcute și făgăduind din inimă să se pocăiască, Dumnezeu l-a eliberat din temniță și din robie și i-a înapoiat încă și domnia; iar el a dărâmat capiștile idolilor (II Cron. 33, 2-19). Dimpotrivă, cel ce trăiește în fărădelegi, cel ce nu face voia lui Dumnezeu zadarnic nădăjduiește în El. Cumplitul împărat Antioh, schingiuitorul sfinților frați Macabei, fiind ros de viu de viermi, nădăjduia în ajutorul dumnezeiesc, dar zadarnică i-a fost nădejdea (II Mac. 9, 28).
2. Creștinul care face voia lui Dumnezeu poate nădăjdui în sprijinul lui Dumnezeu în toate nevoile, dar să se silească însuși să câștige bunătățile ce nădăjduiește de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru ne sfătuiește: “Lăsați-i Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi” (I Petru 5, 7). Cu toate acestea, și noi înșine trebuie să ne străduim să câștigăm bunătățile făgăduite de Dumnezeu. Cine vrea să scape de vreo boală și să se facă sănătos, să se folosească întâi de mijloacele obișnuite de vindecare; nu ne este îngăduit să cerem numaidecat o minune. Sfântul Apostol Pavel avea darul facerii de minuni, totuși sfătuiește pe ucenicul său Timotei să se folosească pentru desele lui suferințe de puțin vin (I Tim. 5, 23).
6. Care este însoțitoarea nădejdii creștine?
Însoțitoarea bună a nădejdii creștine este frica de păcat. Nădejdea e ca o luntre cu două lopeți: pe una scrie îndurarea lui Dumnezeu, iar pe cealaltă, frica de dreptatea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne sfătuiește să făurim mântuirea “cu frică și cu cutremur” (Filip. 2,12). Cu frică, în adevăr, fiindcă după cum marinarul ce se află în largul mării se teme, chiar pe vreme bună, de furtună ce i-ar putea îneca corabia, tot asemenea și creștinul trebuie să trăiască necontenit cu teama de bântuiala care nu cruță pe nimeni. Oameni oarecând plăcuți lui Dumnezeu, cum au fost de pilda înțeleptul Solomon, au ajuns la bătrânețe niște nelegiuiți. Chiar dintre îngeri au căzut unii, și încă foarte jos, și au fost lepădați de Dumnezeu pe vecie. Încheierea vieții noastre o face moartea; până atunci ispita poate să doboare din starea de har pe oricine care nu lucrează la mântuirea sa cu “frică și cu cutremur” (Filip. 2, 12). “Pentru aceea celui ce i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă” (I Cor. 10, 12).
Frica creștinului de păcat nu împuținează nădejdea lui, ci o sporește. Nădejdea dă putere de a merge, e ca vântul în pânzele corabiei; iar frica face pe om prevăzător; e ca încărcătura care cumpănește corabia. Și pânzele și încărcătura ajută la o plutire bună.
7. Este nădejdea creștină un dar dumnezeiesc?
Negreșit, nădejdea creștină este un dar dumnezeiesc, care se pogoară în inima omului, ca o “iluminare de la Dumnezeu”. Duhul lui Dumnezeu ține trează înlăuntrul nostru încrederea în bunătațile veșnice; și cu cât luminarea dumnezeiască este mai puternică, cu atât mai desăvârșită este și nădejdea.
8. Ce folos dobândește cel ce nădăjduiește în Dumnezeu?
Cine nădăjduiește în Dumnezeu se bucură de o deosebită ocrotire din partea Lui.
“Cei ce nădăjduiesc spre Dumnezeu sunt ca muntele Sionului; nu se vor clătina în veac” (Ps. 124, 1). Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest verset, zice: “Că după cum mașinile cele mai puternice și mai numeroase nu vor fi în stare nici să răstoarne, nici să clatine acest munte, tot așa și cel ce-și pune nădejdea în Dumnezeu, va rămâne neclintit în fața tuturor loviturilor”286 (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentar la Psalmul 124, cap. I, vol. V, p. 186, trad. franceză, ed. M. Jeannin). Cel ce-și pune nădejdea în Dumnezeu nu va fi rușinat în veac: “Uitați-vă – zice înțeleptul Iisus Sirah – la neamurile cele din început și vedeți: Cine a nădăjduit spre Domnul și s-a rușinat?” (2, 10). Dovadă avem întâmplarea celor trei tineri care au fost aruncați în Babilon, în cuptorul cel aprins și din care au scăpat nevătămați (Dan. 3, 8-10). Iosif, dus și vândut rob în Egipt, ajunge cel dintâi în toată împărăția Faraonului (Fac. 41).
