Multă pază trebuie să arătăm, fraților, în jurul simțurilor trupului, fiindcă acul păcatului intrând prin ele în suflet îl omoară și-l face nemișcat față de tot lucrul bun; căci zice Scriptura: „Moartea a urcat prin ferestre” (Ir. 9,20). Dar încă și mai multă siguranță trebuie să vă faceți în jurul limbii, ca una ce se face pentru omul neatent organ a mii de rele. Atât de cumplită e alunecarea care vine de la limbă, că e mai bine a cădea de sus pe pământ, decât din pricina limbii.
Căci celui ce cade de sus îi urmează fie boala, fie moartea trupească, dar unul ca acesta nu cunoaște pustiirea si omorârea sufletului. Dar cel care nu-și păzește gura și și-a vătămat sufletul său, a adus cea mai mare vătămare și aproapelui său. Unul a suferit o vătămare trupească, celălalt a pățit o primejduire sufletească. Acolo vătămarea privește pe unul singur, aici pe mulți. Astfel încât de multe ori, simțindu-se vinovat, cel ce are limbă nerușinată își revine în fire prin părerea de rău pentru cădere, dar în cel ocărât de el sau care a primit gândurile lui vătămătoare a sădit amintirea și învățătura răutății și a făcut inima lui casă pentru diavolul.
De aceea și proorocul, știind că într-adevăr căderea care vine din limbă este foarte grea, chemând pe fiii Bisericii și arătându-le calea mântuirii, le pune mai întâi drept mod de comportare faptul de a purta frâu pe limbă și de a avea o legătură pe buze; căci zice: „Dacă vrei să găsești viața și să vezi zile bune, oprește limba ta de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug” (Ps 33, 13-14), prin „rău” interzicând rostirea cu ocară și vorbirea răutăcioasă, iar prin „vicleșug” oprind răutatea și cele ce urmează ei, adică ironia și lingușirea, minciuna și cuvintele viclene – cu dublu sens –, care rănesc în ascuns pe fratele.
Cuv. Teolipt al Filadelfiei
