Comparăm aici iarăși experiența vederii luminii necreate, dar și a „luminii” diavolești, a binecuvântatei Starețe din Creta, menționată mai sus: „Când vine Lumina dumnezeiască, toate simțurile se adună într-una. Se retrag și ochii trupești ca un magnet, vezi totul, din vârful capului până la unghii devii totul lumină, nu știi de unde vezi…
Soarele este ca un mic opaiț în fața acestei lumini… Este albastră de culoarea cerului, foarte subțire și alburie… Uneori vine senină ca apusul soarelui și rămâne multă vreme în suflet… Lumina roșie este a diavolului. Lumina diavolului este dezgustătoare. Îi place mult lumina roșie. Ea este ca fulgerele și tunetele… Este diferit… Nu o pot descrie. Nu este lumină, ci foc. Lumina lui Dumnezeu este abundentă. Nu are început, mijloc și sfârșit…”.
