Din învățăturile Cuviosului Siluan Athonitul

· Orice acțiune înaintea căreia sau după care nu poți spune o rugăciune, e mai bine să nu o faci.

· Tot războiul se duce pentru smerenie.

· Omul mândru – sau se teme de demoni, sau se aseamănă lor. Însă nu trebuie să ne înfricoșăm de diavol, ci de mândrie și trufie, căci ele ne fac să pierdem Harul. Cel ce vorbește cu demonii își întinează mintea, în vreme ce mintea celui ce rămâne în rugăciune e luminată de Domnul.

· Multă vreme n-am ştiut de ce trebuie să mă întristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat păcatele. Şi am cunoscut că cine nu are întristare nu poate sta în smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mândrie.

· Când ţin mintea mea în iad, sufletul meu are odihnă, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.

· Spune: Sunt mai rău decât toţi şi vrăjmaşul se va depărta de tine.

· Sufletele celor mândri suferă de-a pururea din partea demonilor (cuvânt primit de la Hristos Însuși).

· Acum oamenii s-au făcut mândri şi nu se mântuiesc decât prin întristări şi pocăinţă şi doar foarte rar ajunge cineva la iubire.

· Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze Harul, sufletul trece prin multe furtuni.

· Domnul a arătat mare milă față de mine și mi-a dat să înțeleg că trebuie să-mi plâng toată viața păcatele mele. Aceasta este calea Domnului. Și acum scriu din milă pentru toți oamenii care, ca și mine, sunt mândri și din această pricină suferă. Scriu ca să învețe smerenia și să-și găsească odihna în Dumnezeu. Unii zic că așa a fost mai demult, dar că acum toate acestea s-au învechit, însă nimic nu trece niciodată când este vorba de Domnul: numai noi ne schimbăm, devenim răi și astfel pierdem Harul.

· Ah, dacă am ști cum iubește Preasfânta pe toți cei ce păzesc poruncile lui Hristos și cât îi este de milă și se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă! Am simțit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feței lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Îl cunoaște: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat să o cunosc pe ea și iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei aș fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze și să mă lumineze ca să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: Nu este frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci. Cuvintele ei erau plăcute, liniștite și blânde și ele au lucrat asupra sufletului meu.

· O, fraţii mei din tot pământul, căiţi-vă până când mai e vreme! Dumnezeu aşteaptă cu milostivire pocăinţa noas­tră. Şi tot cerul, toţi Sfinţii aşteaptă această pocăinţă.

· Noroade ale pământului, cad în genunchi înaintea voastră și vă rog cu lacrimi: „Veniți la Hristos!”.

· Omul bun gândeşte: „Tot cel ce rătăceşte de la adevăr piere” şi de aceea îi este milă de el. Dar cine n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă multe lacrimi pentru popor, şi Harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmaşi.

· Şi noi, dacă vrem să păstrăm Harul, trebuie să ne rugăm pentru vrăjmaşi. Dacă nu-ţi este milă de păcătosul care se va chinui în iad, aceasta înseamnă că întru tine nu este Harul Duhului Sfânt, ci în tine viază un duh rău şi, câtă vreme eşti încă în viaţă, sileşte-te prin pocăinţă să te eliberezi de el.

· Unui pustnic care i-a spus odată că Dumnezeu va pedepsi pe toţi ateii şi ereticii, care vor arde în focul veşnic părintele Siluan i-a răspuns: Bine, dar spune-mi dacă vei fi în Rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea pace? Ce să-i faci? E păcatul lor, a spus schimnicul. Sfântul Siluan a mai zis către el: Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii.

· Păcatul îl urâţeşte pe om, dar Harul îl face frumos.

· Multe osteneli și multe lacrimi trebuiesc pentru a păstra duhul smerit al lui Hristos, dar fără el lumina vieții se stinge și sufletul moare.

· Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi su­ferinţele sufletului; cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cu­noştinţa; cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e ru­găciunea; cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa.

· Tu iubeşti pe cei ce plâng şi pe calea plânsului au venit la Tine Sfinţii Tăi.

· Deși e blând, totuși Domnul lasă sufletul să flămânzească din pricina mândriei lui și nu-i dă Harul câtă vreme n-a învățat smerenia.

· Harul vine de la dragostea pentru aproapele şi se păstrează prin iubirea pentru fratele; dar dacă nu iubim pe fratele, Harul lui Dumnezeu nu vine în suflet.

· Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.

· Rugați-vă pentru oameni. Aveți milă de poporul lui Dumnezeu… Sigur, este un lucru anevoios. A te ruga pentru oameni e totuna cu a-ți vărsa sângele… dar trebuie să te rogi.

· Dacă începi să te rogi lui Dumnezeu şi demonul îți stă împotrivă şi nu-ţi îngăduie să te închini, smereşte-te şi spune: Pe pământ nu e nimeni mai rău decât mine şi în acel ceas demonul va pieri. Ei se tem cel mai mult de smerenie, de străpungerea inimii şi de mărturisirea sinceră.

· Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, Se uită la tine şi Domnul să vadă cum îţi pui nă­dejdea în El.

· Chinuitor lucru este a recunoaște mândria în noi înșine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată, suferind în neputința sa, până ce se smerește.

· Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv.

· Dumnezeu – o iubire de care nu te poți sătura.

· Fără Har, sufletul e asemeni unui dobitoc.

· Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta ru­găciunea ta.

· Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi mulţumit cu nimic de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul şi strigă: Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut.

· Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară pentru că şi atunci când e în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: Aşa i-a plăcut lui Dumne­zeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele.

· Din toate puterile şi până la sfârşitul vieţii trebuie păs­trată râvna de la început, căci mulţi au pierdut-o şi n-au mai găsit-o. Pentru aceasta trebuie să ne aducem aminte neîncetat de moarte şi, dacă sufletul este gata de moarte, chiar şi numai în parte, el nu se mai teme, vine la smerenie şi pocăinţă, uită tot ce e lumesc, îşi păzeşte mintea neîmprăştiată şi se roagă din toată inima.

· Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.

· Unii discută în contradictoriu despre credinţă şi discuţiile lor sunt fără sfârşit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci doar să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Sale şi atunci Domnul ne va lumina mințile.

· Suntem ultimii monahi. Dar chiar şi acum sunt încă mulţi nevoitori pe care Domnul îi ține într-ascuns – pentru că ei nu fac minuni la arătare, însă în sufletele lor se săvârşesc în fiecare zi adevărate miracole – doar că oame­nii nu le pot vedea.

· Părintele Stratonik mai zicea că va veni o vreme când monahii se vor mântui în haine lumeşti.

· Domnul nu e ca noi, ci este blând, milostiv şi bun şi, atunci când sufletul Îl cunoaşte, el se minunează fără sfâr­şit şi zice: Ah, ce Dumnezeu avem!


Cuviosul Siluan Athonitul

Acatistul Cuviosului Siluan Athonitul

Slujba Cuviosului Siluan Athonitul – Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu

Despre testamentul principal al Cuviosului Siluan Athonitul

Paraclisul Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Siluan Athonitul

Total
6
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 6, 45-53)

Next Post

Crize, amăgiri și limpeziri

Related Posts