Din mâncarea fără gust să‑L gustaţi pe Hristos

Iubire de sine este şi dorinţa de a mânca sau a se odihni cineva mai mult decât îi este necesar. În mod normal, trupului trebuie să-i dăm numai ceea ce are nevoie. Un lucru este dorinţa şi alt lucru este nevoia. Un lucru este să vreau să mulţumesc trupul şi alt lucru este să-i dau trupului ceea ce are nevoie. Să presupunem că am înaintea mea două mâncăruri cu aceleaşi vitamine, dar una din ele este mai gustoasă decât cealaltă. Dacă o prefer pe cea mai gustoasă, asta arată iubirea de sine. Dacă însă nu am poftă de mâncare, deoarece sunt bolnăvicios, şi o prefer pe cea mai gustoasă ca să o pot mânca, acest lucru înseamnă discernământ.

Trupul, „vameşul cel rău”[1], aşa cum spune Avva Macarie, poate cere mai mult, căci organismul este aşa cum îl obişnuieşti. Când omul are stomacul micşorat, atunci se poate înfrâna cu uşurinţă. Altminteri, devine rob stomacului, căci şi acesta, mărindu-se, simte nevoia să se umple. De pildă, unul care este foarte gras; acesta, cu „magazia” pe care şi-a făcut-o, simte nevoia să mănânce cel puţin o jumătate de miel ca să se sature, iar apoi să bea şi două bidoane cu apă.

– În trecut, Gheronda, oamenii aveau organismul mai puternic sau se sileau pe ei înşişi?

– Aveau, desigur, un organism puţin mai puternic, dar se sileau şi pe ei înşişi. Hagi-Gheorghe dă dea în fiecare zi călugărilor săi puţină miere şi nucă[2]. Şi erau copii de cincisprezece ani, aflaţi în perioada de creştere, dar aveau şi creşterea duhovnicească. Astăzi pătrunde în minte o logică lumească: „Să nu postească copiii, ca să nu se îmbolnăvească. Să nu le lipsească copiilor nimic, ca să nu le fie greu”. Şi în cele din urmă duc o viaţă nefericită, dorindu-şi mereu fripturi. Dar nici aceasta nu le ajută la nimic.

Dacă te bucuri când nu mănânci pentru dragostea lui Hristos, atunci te hrăneşti. Dacă pentru dragostea lui Hristos preferi mâncarea lipsită de gust în locul celei gustoase, atunci din mâncarea fără gust Îl guşti pe Hristos.

[1] Vezi Paladie, Episcopul Elenópolului, Istoria Lausiacă.

[2] Obştea Stareţului Hagi-Gheorghe avea rânduiala postului neîncetat. (Vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Bătrânul Hagi­Gheorghe, Ed. Evanghelismos 2006).

Extras din Patimi şi virtuţi– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

Previous Post

Despre cunoaşterea voii dumnezeieşti

Next Post

Dacă Luceafărul și demonii lui se vor pocăi, Dumnezeu îi va ierta

Related Posts
Total
0
Share