– Părinte, în epoca noastră, cu atâta păcat ce există în lume, poziţia duhovnicului nu este uneori dificilă?
– Da, este dificilă. De aceea la început este bine ca duhovnicul să încerce să îndrepte păcatele cele foarte mari, ca astfel să se cureţe zgura cea groasă a păcatului de pe făpturile lui Dumnezeu şi să devină mai predispuşi spre îndreptare. Să se poarte cu îngăduinţă, dar în acelaşi timp să-l povăţuiască pe om în aşa fel, încât să-şi dea seama de greşelile sale şi să ceară iertare de la Dumnezeu. Este absolut necesar să-i accentueze celui ce se spovedeşte că este trebuinţă de pocăinţă, de schimbare a vieţii, ca să primească milă de la Dumnezeu. De asemenea ajută mult să le vorbească oamenilor cu dragoste despre marea dragoste a lui Dumnezeu, astfel încât ei înşişi să-şi aprindă mărimea de suflet, să-şi simtă greşelile lor şi să-şi schimbe obişnuinţele.
Un duhovnic tânăr, până când va dobândi experienţă, este mai bine să ajute în cazurile mai uşoare. Se poate, de pildă, ca un suflet dificil să-i întârzie sporirea duhovnicească prin sabotajele ce i le va face şi să-i mănânce tot timpul. Dacă nu ia aminte, datorită bunei lui intenţii va da importanţă totdeauna scenelor ce i le va face un astfel de suflet, îşi va cheltui fără scop puterile sale şi se va chinui. Atunci când va dobândi experienţă, va şti când trebuie să dea importanţă şi când să se poarte cu indiferenţă. Iată, eu arunc o privire peste scrisorile ce mi le trimit şi, dacă este ceva serios, acelui caz îi dau atenţie. De multe ori este şi lucrarea ispititorului. Unul îţi spune: „Două minute vreau să-ţi spun ceva aici la poartă” şi te ţine o oră. Să fii transpirat, să te lovească curentul, să tremuri, iar el să-ţi spună istorii ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Ei, aceasta este de la Dumnezeu? După aceea te îmbolnăveşti, nu poţi face rugăciunea nici pentru lume nici pentru tine, şi nu eşti bun de nimic zile întregi. Vine după aceea omul, sărmanul, care are adevărată nevoie şi nu-l poţi ajuta.
Pe cei care au o oarecare problemă serioasă nu ajunge numai să-i asculţi şi să vezi că au o durere şi să le spui: „Ia o aspirină!”. „Numai un minut te reţin, spun unii, pentru că pleacă autobuzul”, şi îţi spun o problemă serioasă. Ca şi cum cineva, având cancer, spune medicului: „Fă-mi o operaţie, pentru că peste puţin pleacă avionul!”. Orice boală are nevoie de timpul necesar ca să vezi de unde porneşte, ce simptome are etc. Într-o problemă serioasă nu poţi da soluţii provizorii. În timpul unei litanii ce se făcea în Sfântul Munte în Săptămâna Luminată, s-a apropiat de mine un frate începător exact când am început urcuşul, voind să-i vorbesc despre rugăciunea minţii. De atâtea ori a venit la Colibă şi niciodată nu a întrebat despre subiectul acesta, iar acolo, în timpul urcuşului, a avut inspiraţia să întrebe despre un subiect atât de fin! Un subiect fin şi serios nu se discută în picioare şi nici urcând…
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
