Disciplina

– Părinte, atunci când undeva de obicei nu există disciplină, se va putea face faţă într-o situaţie grea?

– Atunci când, de pildă, se întâmplă un incendiu, nu face fiecare ce-i trece prin cap, ci aşteaptă ordin. Cel care are răspunderea, observă şi spune ce trebuie să se facă. Altfel se poate pricinui panică şi, în loc să stingă focul, îl înteţesc mai mult. Odată mă întorceam în Sfântul Munte. Când am ajuns între Mânăstirile Vatopedu şi Pantocrator, a început să sufle crivăţul şi s-a iscat o furtună. Căpitanul a îndreptat corabia contra valurilor, pentru că altfel ne-am fi scufundat. Unul din Ierissos[1], un fricos care nu ştia nimic despre mare şi corabie – avea catâri – a început să strige: „Ce faci? O să ne îneci! Nu vedeţi? O să ne ducă la Kavala”. Atunci s-au ridicat şi ceilalţi şi au năpădit asupra căpitanului. „Lăsaţi-mă”, spunea sărmanul, „eu îmi cunosc meseria mea”. Din fericire unul din călători era marinar şi i-a liniştit: „Lăsaţi-l! Ştie ce face. Aşa cum merge, taie valurile”. Dacă n-ar fi fost acela, s-ar fi înecat corabia, căci ceilalţi nu-l lăsau pe căpitan să-şi facă treaba lui.

Vezi, unul care era fricos a pricinuit panică stârnindu-i pe toţi din corabie şi s-ar fi putut scufunda. Pentru aceste cazuri întotdeauna există un al doilea timonier care, dacă primul este ameţit, va lua el timona.

Grecii sunt greu de disciplinat. Romano-catolicii cred în infailibilitatea Papei. Noi credem în gândul nostru şi avem toţi… infailibilitatea noastră. De ce se spune că turcii au politică bună? Deoarece puţini turci au minte, cei mai mulţi sunt adormiţi. Şi astfel, acei câţiva turci, care au minte, devin conducători, iar ceilalţi ascultă în mod firesc. Grecii, deoarece aproape toţi au multă minte, vor ca toţi să conducă, să dea ordine şi de aceea cu greu se supun. Şi italienii spuneau: „Din zece greci, cinci vor să comande”.

Să presupunem că vrem să mergem undeva. Se poate ca unul să ştie o cărare, care e puţin mai scurtă, altul să ştie o alta pe cealaltă parte, un altul o altă cărare şi să înceapă unul să insiste: „Nu, să mergem pe aici, e mai bine”; altul: „Nu, să mergem pe acolo”, şi în cele din urmă, dacă nu porunceşte unul, pot trece ore şi zile fără să pornească, ci să rămână în acelaşi loc. Dacă, însă, comandă unul şi spune: „Vom merge pe acolo”, deoarece acela ştie drumul, chiar de este mai lung, vor ajunge cândva. Dacă cel care porunceşte ştie drumul cel mai scurt, este încă şi mai bine. Dar chiar dacă îl ştie doar pe cel mai lung, tot vor ajunge dacă este poruncă.

[1] O localitate de lângă Sfântul Munte.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
62
Shares
Previous Post

Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu

Next Post

Ce este credința?

Related Posts