Ce este credința?

Credinţa este ipostas al celor ce se nădăjduiesc, dovedire a lucrurilor celor ce nu se văd (Evrei 11:1).

Tîlcuiri patristice la acest cuvînt al Sfîntului Apostol Pavel:

Sf. Maxim Mărturisitorul: Hotărînd ce este credinţa, Dumnezeiescul şi Marele Apostol zice: «Credinţa e ipostas al celor nădăjduite şi vădire a lucrurilor nevăzute.» Iar dacă cineva ar hotărî că ea este o bunătate înfiinţată în lăuntru sau cunoştinţă adevărată şi doveditoare a bunătăţilor celor negrăite, nu ar greşi din adevăr (cap. 7 al sutei a patra din cele teologice). Credinţa este o putere atîrnătoare sau atîrnare lucrătoare a unirii celei mai presus de fire şi desăvîrşită a celui ce crede către Dumnezeul pe Care Îl crede. (idem, cap. 8). Credinţa este o cunoştinţă nedovedită, […] fiind aşadar o atîrnare mai presus de fire, prin care ne unim cu Dumnezeu după o unire mai presus de înţelegere (idem, cap. 12).

Sf. Ioann Gură de Aur: O! Ce fel de cuvinte a întrebuinţat zicând: «vădire a lucrurilor celor ce nu se văd»!, căci «vădire» se zice la cele ce sînt foarte arătate. Aşadar credinţa este vederea celor nearătate, zice, şi aduce pe cele ce nu se văd la însăşi încredinţarea deplină celor văzute. Deci nici întru cele ce se văd nu este cu putinţă a nu crede, nici, iarăşi, nu poate a fi credinţă dacă nu s-ar încredinţa deplin cineva pentru cele ce nu se văd mai luminat decît de cele ce se văd. Căci fiindcă cele ce sînt întru nădejde se socotesc a fi ne-ipostatice, credinţa le dăruieşte lor ipostas; dar mai ales nu le dăruieşte, ci aceasta este fiinţă a lor. Adică: învierea nu a venit încă, nici este în ipostas, ci nădejdea o înfiinţează pe ea în sufletul nostru. Aceasta este «ipostasul lucrurilor celor ce se nădăjduiesc». Aşadar dacă este «vădire a celor ce nu se văd», pentru ce vreţi a le vedea, ca să cădeţi din credinţă şi dintru a fi drepţi, de vreme ce «din credinţă dreptul va fi viu»? Iar dacă voi vreţi să le vedeţi pe ele, nu sînteţi credincioşi. Aţi obosit, zice, v-aţi nevoit; şi eu spun aceasta: Dar îngăduiţi! căci aceasta este credinţă; nu cereţi aici totul. (Tîlcuire la Epistola către Evrei, Omilia 21:2)

Sf. Theofylact de Ohrida: «Şi credinţa este ipostas al celor ce se nădăjduiesc» Fiindcă mai sus a zis că „dreptul din credinţă va fi viu”, acum Pavel însemnează aici ce este credinţa. Şi zice că aceasta e o înfiinţare a lucrurilor care încă nu sînt şi o dovadă a bunătăţilor pe care nădăjduim să le cîştigăm. Aşa – de pildă – încă nu este şi nu s-a înfiinţat Învierea, însă credinţa o înfiinţează în sufletul nostru, adică o pune înaintea ochilor noştri ca pe un lucru înfiinţat. «Dovedire a lucrurilor celor ce nu se văd» adică: Credinţa este o „vădire”, o dovadă şi o arătare a lucrurilor nevăzute, pe care le face a se vedea de mintea noastră ca şi cum ar fi de faţă. Deci, dacă credinţa poate face asemenea lucruri mari, pentru ce voi, Creştinii, voiţi a le vedea în chip simţitor, cu ochii voştri cei trupeşti? Şi prin urmare de ce vreţi să vă păgubiţi de plata credinţei? Pentru că aceasta nu e altceva decît numai a cădea dintru a fi drepţi, de vreme ce din credinţă va fi viu dreptul, nu din simţire, aşa cum a zis Avacum mai sus: „(…) iar dreptul din credinţă va fi viu” (Avacum 4:4).

Fericitul Theodorit al Kyrului: Prin credinţă le vedem pe cele ce nu se văd şi aceasta ni se face ochi către privirea celor ce se nădăjduiesc, arătînd lucrurile încă nefăcute ca pe unele înfiinţate. [Astfel,] toţi morţii zăcînd încă în morminte, credinţa ne zugrăveşte mai-nainte învierea şi ne face să ne închipuim nemurirea prafului trupurilor.

Sf. Vasilie cel Mare: Credinţa e o nedesluşită înduplecare întru încredinţarea adevărului celor ce se aud, care se propovăduiesc cu Darul lui Dumnezeu (Cuvîntul despre credinţă, în scrierile ascetice).

Sursa: http://manastirea.petru-voda.ro/

Total
134
Shares
Previous Post

Disciplina

Next Post

Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Related Posts