Preot Alexandru Lungu
Femeia gârbovă din Evanghelia de mâine, cea care timp de 17 ani a privit doar praful de pe drumul ce îl parcurgea cu atâta durere zi de zi, noi suntem.
Am întâlnit în urmă cu câțiva ani un bărbat bețiv pe strada Sucevei. Locuia singur într-o baracă la marginea orașului, pe pământul părinților săi, dar fiind pribeag, întrucât mama lui îl vânduse unui străin în urmă cu mulți ani. Și așa sărac cum era și pe deasupra având și o problemă la picior, parcurgea zilnic sprijinit de bastoane câțiva km pentru a da de mâncare într-o gospodărie, la câteva păsări, iar în schimbul acestei munci primea niște bani. Bani care de regulă se duceau pe băutură.
Când l-am vizitat eu prima dată nu am putut să stau mai mult de 2 secunde în camera sa improvizată. Era un miros atât de înțepător și respingător, încât primul gând a fost să ies și să plec de tot. Atât de gârbovit eram. Însă ceva nu m-a lăsat. M-am privit preț de câteva secunde în oglindă și am înțeles că acolo se află un Lazăr și eu sunt bogatul indolent dacă aleg să-l părăsesc.
Am adunat câțiva oameni de prin parohie și câțiva prieteni și i-am făcut lună și bec în cameră. I-am scos dintr-o cameră de doar câțiva metri pătrați o dubă de gunoaie. Practic ceea ce aduna de prin tomberoane, o parte le mai primea din mila oamenilor. Și i-am schimbat pe jos covoare, i-am cumpărat soba, i-am placat pereții, am îndreptat tabla, am așezat Icoană pe pereți. Arăta pentru prima dată ca un loc unde să simți căldură și liniște. Un pustnic în mijlocul orașului. În tot acest timp doamnele de la cămin l-au spălat, i-au tuns părul și l-au bărbierit, asta după ce nu mai făcuse o baie de peste 5 ani.
Când a venit nu a recunoscut locul. A plâns ca un copil. Am reușit să-l spovedesc după o pauză de 27 de ani. O perioadă a venit aproape zilnic la cantină și a mâncat. După nu a mai dorit. Petrica Aioanei s-a îngrijit de el în ultimele zile ale vieții. L-am spovedit încă odată și împărtășit cu puțin timp înainte sa moară. Avea dezvoltat un cancer esofagian. A fumat pana în ultima zi, dar i L-am dăruit pe Hristos. Spunea părintele Arsenie Boca, pe omul sărac nu-l judeca pentru faptul că fumează.
Cu timpul au început să-l tot viziteze oamenii și să îi aducă mâncare, haine, pături. A murit, însă a avut parte de o înmormântare cu 3 preoți și cu o masă dăruită de sufletul lui. Era gârbov, sufletește și trupește. Trupul nu i l-am putut salva, îndrăznesc să cred că am făcut tot ce am putut pentru sufletul lui. Dar ceea ce s-a vindecat a fost gârboveala mea. Și a celor care s-au implicat.
Doar atunci când te apleci spre celălalt, acceptându-i, înțelegându-i slăbiciunile, începi să te vindeci pe tine. Despre asta e vorba mâine, despre a nu trece pasivi pe lângă cei de lângă noi. Sus inima!
