Răstignit pe Cruce între doi tâlhari, Mântuitorul Își trăiește ultimele clipe ale vieții pământești, iar unul dintre cei doi rău-făcători Îl apostrofează: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi!”
„Nu te temi de Dumnezeu?”, îl ceartă celălalt, răstignit de-a dreapta lui Iisus. „Noi pentru faptele noastre rele suntem pedepsiți, dar Acesta n-a făcut niciun rău…” Apoi, s-a întors spre Hristos și l-a rugat: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta”.
Iisus i-a promis că va fi cu El în Rai, chiar în acea zi.
Primul om care a intrat cu Hristos în Rai a fost un mare păcătos și tot el a devenit Sfânt: Sfântul Dismas. Nicolae Steinhardt* spune că tâlharul cel bun a câștigat Raiul pentru că a fost în stare să compătimească. Deși îndura suferințe atroce, „a mai avut bunătatea să se gândească la durerea altuia” și la nedreptatea care I s-a făcut lui Hristos. Altruismul său e răsplătit deci boierește de Fiul lui Dumnezeu. Pe lângă asta, cred că „biletul de intrare” în Rai i l-au adus și puterea de a cere milă, și recunoașterea propriilor greșeli.
Un alt hoț care și-a recunoscut păcatele este cel din istorioara următoare.
Nadia era bolnavă de câteva zile și, din acest motiv, nimeni nu a luat-o la Biserică, în noaptea de Înviere. Rămăsese singură acasă, iar acum ea zăcea în pat, gândindu-se la ce îi povestise ieri bunicul: că în noaptea de Paști, Hristos și Apostolii se îmbracă în haine simple și umblă pe pământ, pe la casele oamenilor, ca să îi pună la încercare și să vadă cât sunt de miloși.
Noaptea i se părea Nadiei neobișnuit de frumoasă și, în mod ciudat, de data aceasta nu se temea de întuneric, cum se întâmpla de obicei. Se simțea, totuși, un pic singură, de aceea, s-a gândit că tare bine ar fi să vină la ea Hristos, în chip de străin.
„Măcar ar sta un pic cu mine” și-a spus fetița.
Deodată, a auzit că la ușa casei lor umbla cineva. „Ooo, ce repede a venit Iisus!” s-a bucurat ea, după care a țâșnit din pat, să Îl întâmpine. Nici nu a așteptat ca musafirul să bată la ușă, a deschis fără să întrebe cine este. A dat nas în nas cu un necunoscut înalt, bărbos, cu haine murdare și cu o șurubelniță în mâini. Ochii lui nu aveau nicio urmă din blândețea Mântuitorului, așa cum o cunoștea fetița, din Icoane.
S-au privit o vreme unul pe altul, fără să zică nimic. Străinul nu se așteptase să găsească pe cineva înăuntru: el venise să fure, profitând de absența oamenilor pe care-i credea la Biserică.
Nici Nadia nu se așteptase să dea peste un uriaș cu privire aspră și înlemnise de surpriză. I-ar fi fost foarte frică, dacă nu și-ar fi amintit cum bunicul o încredințase că Hristos chiar umblă de Înviere pe la casele oamenilor, deghizat în sărac.
„Ce bine că bunicul mi-a povestit asta, și-a zis fetița. Altfel, m-aș fi temut de acest străin. Așteptați, vă rog!”, a continuat Nadia și a dat fuga în cameră. S-a întors de acolo cu un coșuleț plin cu ouă roșii. „Hristos a înviat!” a spus cu gura până la urechi și i-a întins hoțului un ou.
Hoțul nu se așteptase la așa ceva. Gestul și bucuria fetiței i-au înmuiat inima și în ochii lui a apărut un zâmbet. I se părea ciudat că acea copilă nu se teme de el. De obicei, în fața lui tremurau nu doar victimele pe care le jefuia, ci și prietenii lui. Își simțea inima împietrită, dar fix în aceeași clipă realiza că în el nu a mai rămas nimic sfânt, din moment ce tocmai în noaptea Învierii a încercat să prade o casă. De ce fetița îl privea ca pe un om bun? Ba îi și întindea un ou de Paști și îi vestea Învierea Domnului.
Neștiind ce să facă, și-a ațintit ochii asupra oului pe care Nadia îl ținea încă în mână.
Și-a amintit cum, în copilărie, bunica îi povestise că, de Înviere, Hristos se îmbracă în haine de om sărman și călătorește pe pământ, pe la bogați și pe la săraci, ca să vadă dacă fac milostenie.
Și-a amintit cum aștepta el la ușa cocioabei lor să îi viziteze măcar o dată! Fiul lui Dumnezeu. L-ar fi așezat la masă, dacă El ar fi apărut.
Și-a mai amintit apoi de Bisericuța din sat, la care cânta – în Joia Mare, alături de prieteni – „Tâlharul cel cu bună înțelegere…”, iar de Înviere se bucura alături de toți sătenii.
„Adevărat a înviat!” i-a răspuns el Nadiei, luând oul roșu.
„Adevărat a înviat”, a repetat uriașul.
Și-atunci bărbatul a auzit cum la ușa inimii sale bate iar, ca în copilărie, Dumnezeu!*
Și azi, și întotdeauna, păsarea, curajul de a ne recunoaște greșelile, puterea de a cere iertare, dorința de a-L urma pe Dumnezeu, binele primit sau dăruit ne schimbă viețile, așa cum s-a întâmplat și în cazul celor doi tâlhari.
Hristos a înviat!
Text de Ioana Revnic
Inspirată de:
* Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
* PS Sebastian Episcopul Slatinei și Romanaților, Pilde vechi & Pilde noi, Vol I A-H, Editura Episcopiei Slatinei și Romanaților, Slatina, 2020.
Icoană de Camelia Ionescu Popa
Sursa: http://basilica.ro
