Domnul Dumnezeu este cu mine

Fie că stau în casă, Domnul Dumnezeu este cu mine. Dacă ies din casă, El nu mă părăseşte. Dacă merg pe drum, El este cu mine. Dacă sunt în oraş, în sat, în pustie, cu oameni sau fără oameni, El nu Se depărtează de mine. Dar nu Îl văd, căci eu „umblu prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5, 7).

Dacă lucrez sau vorbesc sau gândesc, de faţă cu El lucrez, vorbesc sau gândesc. Dacă stau la rugăciune, de faţă cu El stau, El mă priveşte, şi mă vede, vede şederea mea, şi ridicarea mea, şi înţelege gândurile mele. În faţa Lui îmi plec genunchii mei, şi cad, şi mă închin, şi suspin, şi mă rog Lui, şi cer şi caut milă de la El; dar pe El nu Îl văd. Către El întind mâinile mele şi îmi îndrept ochii mei; dar pe El Însuşi nu Îl văd.

Această cugetare a mea mă învaţă întotdeauna şi în tot locul să mă tem de Tine, o, Dumnezeule, şi să mă înfior, cu frică şi cu teamă să trăiesc şi să mă port, să lucrez, să vorbesc, să gândesc şi, orice încep, să încep aşa cum fac copiii de faţă cu tatăl lor, supuşii de faţă cu împăratul lor.

Sfântul Tihon de Zadonsk

Previous Post

Post și rugăciune pentru pace în Țara Sfântă. Apel al Patriarhiei Ierusalimului

Next Post

Decalogul unui stareț

Related Posts
Total
0
Share